DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

PERLABORARE
nu există decât dungi albe şi negre tarea ei exclusiv intelectuala la certitudinea
verticale, se joacă cu un baston ţinut bazata pe experienţa trăită. în acest sens,
vertical, dar nu cu acelaşi baston când perlaborarea se înrudeşte cu abreacţia".
acesta îi este prezentat orizontal. Adevărată
este şi situaţia inversă. înregistrările PERSEVERAŢIE, repetare sau
electrice efectuate la nivelul celulelor continuare anormală a unei activizuale
ale creierului arată că acestea nu vităţi în timp ce cauza care a
reacţionează atunci când liniile expuse provocat-o a dispărut.
formează un unghi drept cu acelea cu care Pentru psihologi, persistenţa exagerată
animalul se obişnuise.
a unor atitudini sau acţiuni ar fi manifes-
Concluzia la care ajung cercetătorii tarea unei inerţii mentale (C. A. Spearman)
britanici C. Blakemore şi G. Cooper este sau a unei lipse de fluiditate în ideaţie
că până şi mecanismele vizuale înnăscute (R. B. Cattell). Perseveraţia depinde de
trebuie să fie întărite în momente bine condiţii înnăscute şi de factori dobândiţi,
determinate (perioudă critică) prin sti- La subiecţii normali există o dispoziţie
mulări externe. Măria Montessori numeşte generală la perseveraţie, care se manifestă
„perioadă sensibilă" epoca de creştere în mai ales printr-o anumită dificultate în
care un copil este pregătit pentru a dobândi modificarea deprinderilor, dar semnele
o anumită funcţie. în mod normal, mediul cele mai nete de persistenţă a unor atituşi
anturajul îi oferă copilului multiple dini Ş' de „vascozitate" a gândirii se
ocazii de exerciţiu potrivit cu trebuinţele observă în maladiile mentale,
sale, în momentul în care acestea se fac Psihologii au creat teste de perseveraţie
simţite. Dacă asemenea ocazii lipsesc, pentru a aprecia în mod obiectiv această
posibilitatea dobândirii naturale a funcţiei trăsătură de personalitate. Exemplu: se
respective este pierdută. Faptul acesta cere unei persoane să scrie într-un interval
ar explica, în parte, cvasiincapacitatea de timp r litere mici a, apoi, într-un
copiilor sălbatici' de a învăţa limbajul interval de timp egal, să scrie litere mari
uman şi de a se comporta ca oameni. A. pentru ca apoi să scrie alternativ a şi
~> IMPREGNAŢIE; MATURIZARE. A într-un interval de timp 2 x t. Raportul
numărului literelor a faţă de numărul
PERLABORARE, termen creat de literelor -4, comparat cu numărul total de
J. Laplanche şi J. B. Pontalis (1967) litere din cea de a treia secvenţă, este o
pentru a traduce cuvintele Dur- indicaţie a perseveraţiei subiectului testat.
charbeiten şi Dwcharbeitung utilizate
de Freud şi care înseamnă, PERSEVERENŢĂ, calitate a unei
aproximativ, „elaborare interpre- persoane care rămâne fermă şi
taţi vă".
constantă într-o acţiune, în pofida
Perlaborarea este procesul psihic dato- obstacolelor întâlnite.
rită căruia un subiect reuşeşte să-şi înfrângă S-a putut demonstra experimental, la
rezistenţele, să admită anumite repre- copii, că eşecurile diminuează persezentări
(idei...) refulate şi să treacă de la verenţa, pe când succesele şi laudele o fac
refuzul unei interpretări' sau de la accep- să crească în mod considerabil (Fajans,
1933). Noţiunea de perseverenţă se ataşează
unei valori morale (absentă din
obstinaţie, din încăpăţânare), dată fiind
importanţa raţionamentului şi a judecăţii
care subtensionează această conduită.
PERSONALITATE, element stabil
al conduitei unei persoane; ceea ce
o caracterizează şi o diferenţiază de
o altă persoană.
Fiecare individ are particularităţile sale
intelectuale, afective şi conative (cu referire
la voinţă, la temperament), al căror
ansamblu organizat determină personalitatea.
Fiecare om este totodată asemănător
cu ceilalţi membri ai grupului şi diferit de
ei prin amprenta unică a trăirilor sale.
Singularitatea sa, fracţiunea cea mai originală
a Eului său. constituie esenţa personalităţii
sale. După unii autori, aceasta ar
fi determinată de constituţia fizică, ereditară
(E. Kretschmer, W. H. Sheldon),după
alţii de influenţele sociale (E. Guthrie). în
realitate, ansamblul structurat al dispoziţiilor
înnăscute (ereditate, constituţie) şi
dobândite (mediu, educaţie şi reacţiile la
aceste influenţe) este acela care determină
adaptarea originală a individului la anturajul
său. Această organizare se elaborează şi se
transformă continuu sub influenţa maturizării
biologice (vârstă, pubertate, menopauză...)
şi a experienţelor personale (condiţii
socioculturale şi afective). Mai mult
decât factorul biologic, căruia nu trebuie
să-i minimalizăm importanţa, condiţiile
psihologice joacă un rol considerabil în
elaborarea personalităţii.
PERSONALITATE CULTURALĂ
->• PERSONALITATE DE BAZĂ.
PERSUASIUNE
PERSONALITATE DE BAZĂ,
nucleu de atitudini şi de sentimente
comune tuturor membrilor
unei societăţi.
Trăsăturile de caracter depind în mod
strict de influenţele culturale şi de modul
de viaţă al colectivităţii. După americanii
A. Kardiner şi R. Linton, personalitatea de
bază se elaborează în copilărie, în mediul
familial şi educativ. învăţarea este aceea
care condiţionează comportamentul şi permite
adaptarea instituţiilor sociale care
continuă săi structureze şi să-i modeleze
pe indivizi. Ca urmare a legăturilor reciproce
strânse pe care le întreţin, este posibil
să se înţeleagă conduitele psihosociale
ale persoanelor cu ajutorul studierii instituţiilor.
La fel. se poate prevede natura şi
evoluţia acestora prin cunoaşterea exactă
a personalităţii de bază. Acest concept
tinde însă să fie înlocuit cu acela de „personalitate
culturală".
PERSUASIUNE, acţiune exercitată
asupra cuiva în scopul de a-1
determina să creadă sau să facă
ceva.
Persuasiunea este folosită zi de zi de
educatorul care sugerează cu abilitate o
anumită conduită, de medicul care îşi
linişteşte pacientul sau de comerciantul
care vrea să vândă un nou produs. Unul
din mijloacele de persuasiune utilizate în
comerţ este oferirea unei mostre. Pentru
promotor este vorba de aţi „apuca un
deget": cerând puţin (utilizarea gratuită a
noului produs), el speră să obţină mai mult
(creşterea clientelei sale).
Sporul de informaţie nu este suficient
pentru a-i convinge pe oameni. Pentru
a convinge în mod eficient, trebuie mai
întâi să cunoşti starea de spirit, dorinţele,