DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

EGO
Sentimentul efortului precedă oboseala"
şi nu are loc decât dacă solicitarea energetică
depăşeşte un anumit prag, acela care
corespunde punerii în acţiune a rezervelor
organismului.
EGO, cuvânt latin care înseamnă
„Eu".
în limbajul psihanalitic, Ego desemnează
fracţiunea de personalitate care
echilibrează forţele cărora le este supus
individul, adică propriile sale impulsii
(tendinţe abisale), morala sa (sau, mai exact,
Supraeul*) şi, în sfârşit, realitatea lumii
exterioare. Psihologia Eului (în limba
engleză Ego psychology) a fost dezvoltată
îndeosebi de către Anna Freud, căreia îi
datorăm lucrarea Eul şi mecanismele de
apărare (1936), iar în Statele Unite de către
E. Kris, R. Loewenstein şi H. Hartmann,
care a scris Psihologia Eului şi problema
adaptării (1930).
EGOCENTRISM, tendinţă de a
face din sine centrul universului.
Egocentrismul este normal la copil până
pe la 6-7 ani. în această perioadă, diferenţierea
dintre Eu şi lumea exterioară se
efectuează progresiv, dar gândirea rămâne
esenţialmente subiectivă: copilul nu priveşte
fenomenele observate sau problemele
care i se pun decât din propriul său
punct de vedere. El va spune, de exemplu:
„Uite, tată, luna merge după mine!" Sau,
când este întrebat dacă are un frate şi el
răspunde afirmativ, iar după aceea i se pune
întrebarea: „dar fratele tău are un frate?",
el va răspunde „nu". Această atitudine
poate persista la unii subiecţi cu deficienţe
intelectuale, arieraţi pe plan afectiv sau
nevrotici incapabili de „decentrare" (de a
112
se pune în locul altuia). Egocentrismul nu
trebuie confundat cu egoismul", care este
iubirea de sine excesivă.
EGOISM, iubire de sine excesivă,
ba chiar exclusivă.
Ataşamentul de sine al egoistului îl face
să subordoneze interesul semenului propriului
său interes. Un anumit grad de
egoism este necesar, dar egoismul absolut,
care nu este compensat de altruism", este
nesăbuit şi duce în mod ineluctabil la
izolarea individului în sânul grupului său
şi chiar la sinucidere" (£. Durkheim).
Egoistul raportează totul la sine, pe când
nonegoistul ascultă de un sistem de valori
care depăşeşte propria-i individualitate.
Cel dintâi întâmpină din ce în ce mai
multe dificultăţi în a găsi un sens existenţei
sale, deoarece este prea puţin stimulat de
colectivitate. Aşa se explică, probabil,
faptul că procentul de sinucideri la celibatari
este mai ridicat decât la persoanele
căsătorite.
ELABORARE, ansamblu de operaţii
intelectuale prin care elemente
simple (senzaţii, dorinţe
etc.) sunt transformate în percepţii,
imagini, amintiri sau idei.
Freud numeşte elaborare procesul psihic
inconştient pornind de la care ideile latente
ale unei persoane se manifestă în vise, sub
o formă condensată şi concretă, în imagini
vizuale: astfel, de exemplu, o carte de vizită
încadrată în negru reprezintă moartea.
ELECTROŞOC sau SISMOTE-
RAPIE, terapeutică din psihiatrie,
care constă în provocarea unei crize
epileptice artificiale, făcându-se
să treacă o descărcare electrică
prin creier.
Acest tratament, datorat lui U. Cerletti
şi L. Bini (Milano, 1938). are o influenţă
reală asupra multor melancolici şi uneori
asupra tinerilor schizofrenici. Dar modul
său de acţiune rămâne un mister. Au fost
formulate mai multe ipoteze, mai mult sau
mai puţin satisfăcătoare: stimularea electrică
liberează hormoni şi substanţe până
acum necunoscute; şocul mobilizează mecanismele
de apărare ale organismului; psihismul
se reconstruieşte după o ordine
nouă; curentul electric activează un centru
de reglare a dispoziţiei aflat la baza creierului,
în pofida avantajelor sale practice,
această tehnică le repugnă multor psihiatri,
care suspectează latura ei „magică" (apăsându-se
pe un buton, este însănătoşit
bolnavul) şi îi preferă psihotropele.
EMOTIVITATE, aptitudine de a
reacţiona la evenimente, chiar la
cele anodine, trăind emoţii.
Individul emotiv este impresionabil,
vibrează la te miri ce, pare susceptibil şi
vulnerabil, dar nu este cu toate acestea un
inadaptat. Când nu este exagerată, emotivitatea
este normală şi utilă, doarece suscită
un comportament adaptat la situaţie.
Emotivitatea poate fi constituţională sau
dobândită. H. S. Liddell, plasând oi într-o
încăpere întunecoasă şi aplicându-le mici
lovituri la picioare, cărora ele nu se puteau
sustrage, le-a făcut hiperemotive: pe când
anterior ele erau calme, după experienţă
tresăreau la cel mai mic zgomot în timpul
nopţii. Caracterologii consideră emotivitatea
drept una dintre cele trei proprietăţi
fundamentale ale caracterului, celelalte
EMOŢIE
două fiind activitatea" şi răsunetul* evenimentelor
asupra psihismului individului.
EMOŢIE, reacţie globală, intensă
şi de scurtă durată a organismului
la o situaţie neaşteptată, însoţită
de o stare afectivă de tonalitate
plăcută sau neplăcută.
Emoţiile ocupă un loc fundamental în
psihologie, deoarece ele sunt strâns legate
de trebuinţe, de motivaţii şi pot sta la
originea tulburărilor mentale sau psihosomatice,
în pofida numeroaselor lucrări
efectuate, natura, modul de acţiune şi
funcţia emoţiei rămân ipotetice. S-au studiat
îndeosebi manifestările sale fiziologice
(modificarea ritmurilor cardiac şi
respirator, relaxarea sfincterelor, uscarea
gurii, transpiraţia etc), repercusiunile
asupra funcţiilor mentale (creşterea sugestibilităţii,
diminuarea controlului voluntar)
şi a conduitelor pe care le provoacă (plâns,
fugă...); s-a pus în evidenţă, în expresia
emoţiilor, partea datorată culturii (în China,
furia determină holbarea ochilor). Dar
condiţiile emoţiei şi bazele sale psihofiziologice
sunt încă slab cunoscute.
Emoţia depinde nu numai de natura
agentului emoţional, cât mai ales de
individ, de starea sa actuală fizică şi
mentală, de personalitatea sa, de istoria sa
personală, de experienţele anterioare. Dacă
există emoţii colective datorate anumitor
condiţii excepţionale care, pentru majoritatea
persoanelor, au aceeaşi semnificaţie
(panica provocată de un cutremur de
pământ), emoţia rămâne esenţialmente
individuală. în general, ea se manifestă
atunci când subiectul este surprins sau
când situaţia depăşeşte posibilităţile sale.
Ea traduce dezadaptarea şi efortul organismului
de a restabili echilibrul momentan
113