DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

ACOMODARE
la 80 miliarde de franci). Circa 90% dintre
accidentele rutiere sunt legate de factorul
uman (tulburări vizuale, lipsă de atenţie,
imprudenţă, agresivitate, nesocotirea regulilor
de circulaţie...). Investigarea psihologică
a accidentatului rutier dezvăluie
adesea o personalitate imatură şi trăsături
de caracter de tipul paranoicului sau masochistului.
Accidentele de muncă reprezintă un
fenomen la fel de neliniştitor. în 1985 s-
au înregistrat 731 806 accidente cu oprirea
lucrului, dintre care 1067 accidente mortale.
Numărul de zile de muncă pierdute
din cauza incapacităţii temporare a atins
aproape 22 milioane (21 901 (XX)). Victimele
sunt, în 80% din cazuri, muncitori,
mai ales imigranţi, de cele mai multe ori
puţin calificaţi şi prost integraţi din punct
de vedere social. Cauzele accidentelor de
muncă sunt multiple. Unele nu ţin de
individ (căldură, iluminat* deficitar, monotonia
operaţiilor...), altele îi simt specifice
(deficienţe de văz, de auz, griji familiale,
insuficienta adaptare în cadrul grupului,
teama de a fi dat afară). Prevenirea accidentelor
de muncă preocupă pe şefii de întreprinderi,
sindicatele şi puterile publice.
O nouă disciplină ştiinţifică, „sindinica"
sau ştiinţa riscului, a apărut în decembrie
1987. Obiectul ei este studiul tuturor
riscurilor care decurg din tehnologia modernă,
într-adevăr, este posibil ca, asociindu-i
pe muncitori la cercetări şi luânduse
măsurile adecvate, să se reducă în mod
considerabil numărul accidentelor.
ACOMODARE, proces de adaptare
datorită căruia un organ sau un
organism poate suporta, fără pericol,
modificările mediului exterior.
Ne acomodăm cu frigul, cu căldura şi
cu orice situaţie nouă, spre a supravieţui şi
a fi mai puţin nefericiţi. Acomodarea are
loc şi la nivel social. J.K. Galbraith a arătat
că dacă populaţia rurală săracă din lumea
a treia pare să se acomodeze cu sărăcia
este pentru că resemnarea este de preferat
speranţei dezamăgite. Pentru J. Piaget,
acomodarea este, împreună cu asimilarea",
unul dintre principalele mecanisme de
adaptare*.
ACTING OUT; propusă în 1951
de către E. Kris şi folosită în mod
curent de către psihologii şi psihanaliştii
francezi, această expresie
englezească este utilizată spre a
traduce ceea ce S. Freud numeşte
agieren (= a acţiona, a produce
un efect, a juca un rol etc). Ea
desemnează comportametul neaşteptat
şi neadaptat al unui pacient
pe parcursul psihanalizării sau
al unui alt tratament psihoterapeutic.
Acting out ţine simultan de abreacţie* şi
de „trecerea la act" despre care vorbesc
psihiatrii, cu caracterul impulsiv al acesteia.
Merge mai departe decât actul ratat, în
sensul că în acting out revenirea elementului
refulat are loc fără menajamente,
pe când în actul ratat dezvăluirea dorinţelor
inconştiente nu este niciodată totală.
Acting out se declanşează în cursul unei
şedinţe de psihanaliză atunci când pacientul
nu reuşeşte să verbalizeze anumite
reprezentări impulsionate. Faptul de a-şi
transpune în acte fantasmele şi sentimentele
în cursul tratamentului, în loc de
a le exprima verbal, îndeosebi când lucrul
acesta se produce în afara şedinţelor,
constituie una din manifestările rezistenţei*
pacientului faţă de cură.
ACTIVARE, creştere a excitabilităţii
sistemului nervos central sub
influenţa unui stimul de origine
periferică (senzaţie vizuală, auditivă...)
sau corticală.
Noţiunea de activare îi interesează pe
psihologi din mai multe puncte de vedere:
1) în primul rând ea dă o bază fiziologică
stărilor care se eşalonează de la comă
la emoţiile* puternice (furie, anxietate);
2) poate explica anumite aspecte ale personalităţii
(după H. J. Eysenck, persoanele
introvertite se comportă ca şi cum ar fi în
permanenţă „activate": ritmurile lorelectroencefalografice
sunt mai rapide, manifestă
reacţii mai vii la durere etc); 3) permit
să se înţeleagă preferinţa unora pentru
anumite activităţi, cum ar fi competiţiile
sportive. într-adevăr, după D. E. Berlyne,
aceste activităţi, inclusiv recurgerea la droguri,
duc la o creştere a activării, generând
plăcere în măsura în care nu depăşesc un
anumit prag.
ACT RATAT
ACTIVITATE, ansamblu de acte
ale unei fiinţe vii.
Activitatea reprezintă o tendinţă înnăscută.
Ea stă la baza tuturor comportamentelor
şi a fost studiată îndeosebi
la copii, pornindu-se de la jocurile lor,
precum şi la animale. Dacă plasăm un
şobolan, de exemplu, într-un mediu nou,
el începe prin a-1 explora, dincolo chiar
de orice trebuinţă imediată (hrană etc).
Distingem diferite categorii de activitate.
Cea mai simplă este reflexul, care nu este
decât o eliberare de energie ca reacţie
la un excitant. Calificăm acest „răspuns"
drept activitate nervoasă inferioară, spre
deosebire de activitatea nervoasă superioară,
aceea a creierului, care pune în joc
mecanisme de acţiune de o extremă complexitate,
din care rezultă sentimentele şi
fenomenele gândirii.
în caracteriologie*, termenul de activitate
desemnează nu numai ansamblul
actelor unei persoane, ci şi dispoziţia sa de
a acţiona. Din această cauză, acela care
acţionează exclusiv sub presiunea evenimentelor
nu va fi caracterizat drept „activ".
Tulburările de activitate pot privi activitatea
voluntară şi activitatea automatică.
Abulia* corespunde unei diminuări a activităţii
voluntare. La cealaltă extremă, agitaţia
motorie, prost coordonată, dereglată,
este o formă de hiperactivitate patologică.
ACTIVITATE LUDICĂ, conduită
de joc.
Activitatea copilului mic este esenţialmente
ludică; ea satisface trebuinţele
imediate ale copilului şi îl ajută să se adapteze
la realitatea pe care în scurt timp va
trebui să o stăpânească. Unii autori fac
distincţie între joc* şi ludism. Ei grupează
sub acest termen activităţile solitare, cum
este dezlegarea de cuvinte încrucişate,
menite să alunge plictiseala.
ACT RATAT, fapt al vieţii cotidiene,
în general lipsit de importanţă,
care survine pe neaşteptate,
accidental, în comportamentul normal
al unei persoane.
S. Freud a demonstrat în 1901 că actele
ratate, cum sunt pierderile de obiecte,
uitarea* sau lapsusurile", sunt încărcate
de sens. De exemplu, o tânără femeie îşi
scoate verigheta spre a se spăla pe mâini
la restaurant, o uită pe chiuvetă şi o pierde.
La scurt timp după aceea se desparte de
soţul ei. Pierderea verighetei poate fi interpretată
ca o acţiune anticipată. Factori
psihofiziologici, cum ar fi oboseala sau
12 13