DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

ANALIZA TRANZACŢIONALA
ele relaţii determinate: în cazul unui şcolar
care obţine note foarte bune la latină şi la
geometrie şi note proaste la desen, gândim
în mod intuitiv că primele se datorează
unei aptitudini pentru raţionamentul logic
care nu intervine în probele grafice. Dar
pentru a face această afirmaţie este necesară
o confirmare obiectivă. Analiza factorială
ne-o furnizează în mod oportun.
Datorită acestei tehnici, Spearman a putut
pune în evidenţă o aptitudine generală
(pe care o numeşte factorul G). care ar
constitui energia mentală şi ar fi asimilabilă
cu inteligenţa'. Printre testele cele
mai saturate în factorul G figurează
aşa-numitele Progressive Matrices ale lui
J. C. Raven.
ANALIZĂ TRANZACŢIONALĂ,
psihoterapie de grup datorată psihiatrului
american E. Berne (1962)
şi bazată pe analiza relaţiilor interindividuale.
„Tranzacţia" este unitatea de raport
social: „fac ceva pentru sau împotriva ta
(stimul), iar tu reacţionezi în consecinţă"
(răspuns). în acest schimb sunt angajate
amândouă personalităţile şi, atât unul cât
şi celălalt, ne putem comporta ca un copil,
ca un părinte sau ca un adult obiectiv.
Eul-„copil" (C) corespunde emoţiilor,
spontaneităţii şi creativităţii; Eul-„părinte"
(P) este ansamblul valorilor şi preceptelor
introiectate în timpul copilărfei (analog
Supraeului* freudian); Eul-„adult" (A) este
persoana logică, obiectivă, care culege
informaţia şi o tratează fără patimă, fără
a se lăsa influenţată de opiniile personale.
Fiecare dintre aceste trei stări ale Eului
constituie un sistem complet de sentimente,
de atitudini, de idei, de limbaj, care
este pus în mişcare în mod spontan în
diversele situaţii cu care suntem confruntaţi
. Dar se întâmplă ca o persoană să
nu utilizeze decât un singur registru de
răspunsuri sau ca una dintre aceste trei
stări ale Eului să o încalce pe cealaltă. în
acest caz. „tranzacţia" nu poate reuşi, ca în
cazul, de exemplu, când la o stimulare de
tip A interlocutorul reacţionează cu modul
P sau C. Analiza unor astfel de comportamente
îi permite pacientului să conştientizeze
mecanismele psihologice care le
guvernează şi să acceadă la autonomie. în
acest proces, psihoterapeutul are un rol
marcat directiv, dar şi ceilalţi membri ai
grupului au rolul lor, ajutându-1 pe subiect
să se perceapă mai bine, relevând şi subliniind
atitudinile neadecvate pe care el le
adoptă de regulă.
ANALIZOR, sistem neurofiziologic
care permite să fie percepută şi
analizată lumea.
Acest termen, folosit de I. P. Pavlov,
desemnează receptorii" senzoriali, căile lor
nervoase şi teritoriile din scoarţa cerebrală
care le corespund. Analizorul vizual, de
exemplu, cuprinde retina, căile optice şi
zona vizuală corespunzătoare din cortexul
occipital. Leziunea uneia sau alteia din
părţile acestui aparat nervos duce la
cecitate*. Dar pe când bolnavul are sentimentul
de a fi orb (pentru că trăieşte în
beznă) când ochiul sau prelungirile sale
nervoase sunt atinse, el nu are această
conştiinţă atunci când distrugerea afectează
creierul. Există şi analizori interni,
care tratează mesajele care provin direct
de la corp.
ANAMNEZĂ, ansamblu de informaţii
culese de la bolnav şi de la
anturajul acestuia, referitoare la
istoria sa personală şi a maladiei
de care suferă.
Anamneză orientează diagnosticul" şi
adesea şi atitudinea terapeutică a medicului
sau a psihologului. într-adevăr, organizarea
cronologică a elementelor furnizate
de această anchetă permite uneori
investigatorului perspicace să descopere
relaţii cauzale între anumite fapte. De
exemplu, o bruscă dizortografie* la un
şcolar, care până atunci scria satisfăcător,
poate fi raportată la o ruptură de echilibru
familial şi se explică prin aceasta (naşterea
unui nou copil, îndepărtarea unui părinte
iubit etc).
ANGOASĂ, nelinişte dusă la
extrem, frică iraţională.
Angoasa este o senzaţie apăsătoare
de indispoziţie profundă, determinată de
impresia difuză a unui pericol vag, iminent,
în faţa căruia rămâi dezarmat şi
neputincios. De cele mai multe ori această
stare se asociază cu modificări neurovegetative
comparabile cu acelea pe care
le observăm în şocurile* emoţionale:
palpitaţii, transpiraţie, tremurături, vedere
înceţoşată etc.
Angoasa, care are efecte dezorganizatoare
asupra conştiinţei, generează o regresiune*
conjunctă a gândirii şi a afectivităţii*.
Cauzele sale pot fi un conflict*
interior (când, de exemplu, ne reprimăm
agresivitatea), o activitate sexuală nesatisfăcătoare
sau o pierdere în sfera dragostei
(doliu, dezaprobarea unei persoane iubite...)
care reactivează un vechi sentiment de
abandon, datorat precedentelor experienţe
dureroase. în unele cazuri nu situaţia reală
este aceea care generează angoasa, ci fantasmele,
reprezentările imaginare ale unei
ANIMISM
situaţii conflictuale inconştiente. La unii
copii înclinaţi să se masturbeze, de exemplu,
ameninţările grosolane ale părinţilor, ameninţări
care se grefează pe un fond de
culpabilitate, pot provoca puternice reacţii
emotive şi conduite inadaptate, legate de
teama de castrare*, de teama de a fi mutilat
sau de a-şi pierde membrul viril. Angoasa
în sine nu este un fenomen patologic, ea
fiind legată de condiţia umană.
După observaţiile lui R. Spitz*, prima
manifestare a angoasei veritabile se produce,
la sugar, spre luna a opta, în absenţa
mamei, la apropierea unui străin brusc
recunoscut ca fiind diferit de aceasta.
Departe de a fi o manifestare anormală,
acest comportament este semnul unui progres,
dovada că sugarul a atins capacitatea
de a distinge familiarul de străin şi că
dezvoltarea sa afectivă se desfăşoară în
mod normal. Cu timpul, în momentele
cruciale ale existenţei, când o nouă adaptare
se dovedeşte necesară, individul îşi
regăseşte,în mod temporar, angoasa. Dacă
el este incapabil să-şi creeze condiţii de
adaptare, insecuritatea persistă şi poate
conduce la nevroză* sau la psihoză*.
Angoasa patologică — descrisă în noua
nomenclatură psihiatrică americană (DSM
III, 1988) sub termenii „tulburare panică"
(panic disorder) şi „anxietate generalizată"
— este simptomul psihiatric întâlnit cel
mai frecvent în practica medicală.
ANIMISM, credinţă că orice lucru
este animat şi purtător de intenţie.
Această atitudine se întâlneşte la copiii
mici şi la populaţiile primitive care sunt
incapabile să-şi explice altfel fenomenele
al căror mecanism nu-1 înţeleg. Copilul
care, în plimbarea sa nocturnă, se vede
însoţit de Lună, este convins că aceasta