DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

EPILEPSIE
rupt. Emoţia nu este conştientizarea reacţiilor
fiziologice datorate acestei dezadaptări,
aşa cum socotea W. James („mi-e
frică pentru că tremur"), ci cunoaşterea
semnificaţiei situaţiei („ursul este periculos")
şi demobilizarea mecanismelor de
apărare personale (mă las invadat de
emoţie). Ceea ce explică modul de a se
comporta al unor supravieţuitori din catastrofe
(zidiţi în fundul unei mine care s-a
prăbuşit, de exemplu), care leşină sau sunt
cuprinşi de un tremur nervos de îndată ce
au fost salvaţi.
în general, dezordinile fiziologice datorate
emoţiilor sunt temporare. Dar se
întâmplă ca şocul emoţional să fie atât de
violent sau atât de persistent încât organismul
să se epuizeze în restabilirea echilibrului
şi să apară leziuni cum sunt ulcerul
gastric (Selye*). Medicina psihomatică* a
pus în evidenţă rolul important al factorilor
emoţionali în numeroase afecţiuni, din
cele mai diverse, cum sunt astmul,eczema,
obezitatea sau tuberculoza pulmonară.
EMPATIE, rezonanţă, comunicare
afectivă cu semenul.
O mamă cunoaşte intuitiv trebuinţele şi
sentimentele sugarului ei. cu care ea este
în comunicare. Această misterioasă capacitate
este legată, după toate aparenţele, de
faptul că iniţial copilul era una cu mama
sa. Ea explică de asemenea de ce copiii,
oricât de mici, sunt la curent cu necazurile,
cu neliniştile şi bucuriile părinţilor lor.
Empatia stă la baza identificării' şi a înţelegerii
psihologice a celorlalţi.
ENCOPRESIE, incontinenţă involuntară
a materiilor fecale, cel mai
adesea diurnă, independentă de
orice leziune organică, care survine
114
la un copil ce a depăşit vârsta normală
de dobândire a controlului
asupra sfincterelor (2-3 ani).
Se manifestă de cele mai multe ori la
băieţei (75-90% din cazuri, după unii
autori) perturbaţi afectiv şi care în felul
acesta îşi exprimă inconştient agresivitatea
faţă de anturajul lor fmstrant şi dorinţa ca
părinţii să se ocupe de ei. De regulă scopul
lor este atins, deoarece părinţii şi educatorii
reacţionează aproape întotdeauna
prin pedepsirea celui care îşi murdăreşte
patul sau pantalonaşii. Pentru copilul encopresiv
lucrul acesta este o mică satisfacţie,
întrucât a reuşit să atragă atenţia asupra sa.
Un astfel de comportament cedează, în
general, la psihoterapie.
ENDOMORF. Termen propus de
W. H. Sheldon pentru a desemna subiectul
al cărui corp este gras, moale, rotund, fără
relief muscular şi la care viscerele şi
aparatul digestiv ocupă un loc important.
Acest termen a fost ales cu referire la
foiţa internă a embrionului (endoderm),
din care derivă aproape în întregime
elementele funcţionale ale sistemului
digestiv. Acestui tip morfologic îi corespunde
de obicei temperamentul „viscerotonic"*,
caracterizat prin sociabilitate şi
dragoste de mâncare.
ENDOMORFIE sau ENDOMOR-
FISM, în tipologia lui W. H. Sheldon,
ansamblul caracteristicilor endomorfului*.
ENDORFINĂ, substanţă peptidică
provenită chiar din organism,
având proprietăţile farmacologice
ale morfinei.
Ideea care a dus la descoperirea endorfinei
se rezumă la două propoziţii:
l) există în mod necesar în creier receptori
specifici ai morfinei; 2) organismul produce
substanţe care au o acţiune morfinică
(inhibarea durerii).
în 1975, J. Hughes şi H. W. Kosterlitz
izolează în creierul de porc primele endorfine,
pe care ei le numesc „enkefaline".
Câteva luni mai târziu, pornindu-se de la
ipoteza lui R. Guillemin şi a altor cercetători,
sunt izolate alte endorfine. Endorfinele
joacă rol de hormoni atunci când
sunt produse de glandele endocrine (hipofiză,
suprarenală), dar acţionează ca mediatori
chimici", cu o acţiune inhibitoare,
atunci când sunt secretate de neuronii*
sistemului nervos central (creier, măduva
spinării). Ele moderează sau împiedică
liberarea de „substanţă P" (neurotransmiţător
al mesajului dureros), sunt implicate
în senzaţiile de foame şi sete şi au o
contribuţie importantă în controlul vieţii
emoţionale, în special în reglarea plăcerii.
ENUREZIE, emisiune involuntară
şi inconştientă de urină.
Copilul mic, care îşi udă patul până la
vârsta de 15 sau 18 luni din cauză că încă
nu a dobândit controlul sfincterelor sale
nu este enuretic. Se vorbeşte de regulă de
enurezie atunci când emisiunea involuntară
şi repetată de urină (uneori diurnă,
de cele mai multe ori nocturnă) are loc la
un subiect în vârstă de peste 4 ani, emisiune
care nu poate fi atribuită nici unei
leziuni organice.
Enurezia este relativ frecventă. Potrivit
estimărilor statistice, ar exista 10-15%
enuretici în rândul copiilor şi 0,5%
(C. Vidailhet, 1984) până la 3%
(F. C. Cushing, 1975) în rândul adulţilor.
Nu există o explicaţie unică a acestei
afecţiuni, dar autorii sunt din ce în ce mai
înclinaţi să creadă că un rol capital joacă
aici factorul psihic. într-adevăr, s-a constatat
că enurezia apare la copiii ai căror
părinţi sunt pe cale de a divorţa sau că ea
coincide cu naşterea unui frăţior sau a
unei surioare, cu ducerea copilului la grădiniţă
etc. în unele cazuri este vorba de
o regresiune la starea de bebeluş. Este
deca această afecţiune prin şocuri electrice
(saltele speciale care îi trimit descărcări
electrice copilului care doarme, de îndată
ce el urinează). Este de preferat calmarea
şi deculpabilizarea copilului şi obţinerea
participării sale la propriul tratament.
EONISM, pervesiune sexuală, diferită
de homosexualitate, caz în care
bărbatul se travesteşte în femeie
pentru propria-i plăcere.
A fost probabil cazul cavalerului Charles
d'Eon (1728-1810), care a dat numele
acestei perversiuni. După Havelock Ellis,
ar fi vorba de o inversiune sexuală exprimată
simbolic pe plan vestimentar. Pentru
A. Hesnard, dimpotrivă, impulsia erotică
este iniţial orientată spre femeia dorită, dar
care rămâne distantă. Neputând-o poseda,
bărbatul şi-o apropriază identificându-se
cu dânsa prin ce are ea mai reprezentativ:
vestimentaţia.
EPILEPSIE, boală nervoasă, caracterizată
în general prin convulsii şi
pierderea cunoştinţei.
Criza epileptică este provocată de descărcarea
intempestivă a celulelor cerebrale.
Ea poate fi spectaculară (criză majoră), cu
cădere, contracţii spasmodice ale corpului,
muşcarea limbii, pierderea de urină, angoasantă
pentru cei care asistă, în aşa
măsură încât în Roma antică ea apărea
115