DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

RETICENTA
copiii sunt declaraţi iresponsabili) şi să fii
liber pe acţiunile tale (nu eşti responsabil
de un act săvârşit în condiţiile ameninţării
fizice sau ale constrângerii morale). Cu
toate acestea, legile sociale sau morale
consideră că eşti responsabil nu numai de
actele pe care le-ai dorit şi le-ai realizat
tu însuţi şi de cele săvârşite fără vrere
(accident rutier, de exemplu), ci şi de cele
pe care nu le-ai voit şi nici nu le-ai săvârşit,
dar a căror evitare depindea de tine: un
prefect a fost revocat, în 1964, în urma
evadării unui prizonier din infirmeria specială
care depindea de autoritatea sa.
în China, în 1987, ministrul pădurilor a
fost făcut responsabil de incendiul care a
devastat mii de hectare, inclusiv cinci sate.
A fi responsabil este a-ţi ţine un angajament
moral; în general, aceasta înseamnă
a respecta contractul social pe care orice
om 1-a încheiat, în mod implicit, venind
pe lume.
RETICENŢĂ, atitudine a unei persoane
care ezită să-şi exprime clar
gândul.
Efect al atitudinii rezervate, al jenei sau
neîncrederii, reticenţa se observă atât la
subiecţi absolut normali (timizi) cât şi la
cei cu manifestări patologice. O întâlnim
în cursul convorbirilor clinice, pacienţii
(şi chiar şi familiile lor) trecând sub tăcere
în mod sistematic fapte semnificative: o
întâlnim şi în curele psihanalitice, atunci
când subiecţii rezistă mai mult sau mai
puţin conştient acţiunii terapeutului. Ea
constituie o reacţie de opoziţie din partea
unor bolnavi psihic indiferenţi (schizofrenici)
sau neîncrezători (deliranţi, paranoici),
care refuză să vorbească de experienţele
lor patologice.
RETRACŢIE A EULUI, mecanism
de apărare care constă în a renunţa
la orice activitate care poate aduce
neplăcere.
Un'i subiecţi hipersensibili au tendinţa
de a se închide în ei înşişi (introversiune*),
de a trăi marginal, de a-şi limita relaţiile
cu semenii, de aşi reduce activităţile la
domeniile în care ei excelează sau de a se
cantona în rolul de spectator. Această
conduită îi pune la adăpost de suferinţă,
dar le interzice împlinirea personalităţii.
RETROGRESIE, reapariţia comportamentului
caracteristic unei
epoci revolute din istoria unui
individ.
Sub influenţa unor traumatisme, conduitele
învăţate de curând dispar, în timp ce
reapar deprinderi vechi. Pentru K. Lewin',
retrogresia se deosebeşte de regresie".
REŢEA DE AJUTOARE SPECIA-
LIZATE (R.A.S.) -> AJUTOARE SPE-
CIALIZATE.
REUŞITĂ, succes.
Reuşita, ca şi eşecul, este o noţiune
esenţialmente subiectivă, care nu depinde
de nivelul absolut de realizare a unui act,
ci se situează mai degrabă în raport cu
anumite norme şi îndeosebi cu nivelul de
aspiraţie al fiecărui individ. Reuşita este
simţită ca atare atunci când realizarea
depăşeşte sau cel puţin atinge linia de
ţintă, adică speranţa subiectului. Sentimentul
de satisfacţie trăit de o persoană
este singurul criteriu cu adevărat valabil
REVENDICARE, comportament al
celui care pretinde reparaţie pentru
o injustiţie (reală sau imaginară)
suferită.
La copil este vorba, în general, de o
revendicare afectivă (consecutivă naşterii
unui nou frăţior sau a unei surioare sau
plasării sale într-un stabiliment), care se
manifestă printr-o ostilitate mai mult sau
mai puţin făţişă la adresa anturajului sau
printr-o conduită regresivă: subiectul bombăne,
se cramponează de adulţi, reîncepe
să-şi ude patul. •
La adulţi, revendicarea exprimă adesea
dorinţa inconştientă de a masca o deficienţă;
ea corespunde unui mecanism de
supracompensare a unui sentiment de inferioritate
şi traduce insatisfacţia profundă a
individului în mediul social. Generată de
un eşec minuscul sau de o frustrare minimă,
conduita revendicativă avansează într-o
manieră cvasiobsesională, mergând chiar
împotriva intereselor persoanei. Revendicarea,
care se dezvoltă de obicei la
subiecţii suspicioşi, care au un Supraeu*
rigid, constituie adesea un simptom important
al paranoiei.
REVERIE, stare de detaşare faţă de
realitate, intermediară între gândirea
în stare de veghe şi vis.
Subiectul, distras din lumea exterioară,
despre care nu mai are decât o conştiinţă
vagă, se lasă antrenat de un flux de imagini
şi idei care ascultă mai mult de motivaţiile
afective decât de logică. Reveria
apare ca un fenomen normal la pubertate,
când ea are semnificaţia unei anticipări a
realităţii viitoare.
Adesea reveria constituie, atât la copii
cât şi la adulţi, un simptom nevrotic, o
fugă de realitate. Ea depinde de constituţie,
subiecţii schizoizi având o propensiune
REVOLTA
deosebită la reverie, dar şi de condiţiile
exterioare: monotonia unei sarcini sau a
unei excitaţii (zgomotul uniform al unei
maşini, de exemplu), absenţa de stimuli a
ambianţei favorizează dezvoltarea reveriei.
Ea constituie adesea un mod de apărare a
Eului împotriva plictiselii şi frustrărilor
vieţii cotidiene.
REVISTA DE PSIHOLOGIE, publicaţie
a Academiei Române.
Primul număr datează din 1955; revista
— care apare trimestrial — a ajuns astăzi
la tomul 42. Publică rezultatele cercetărilor
în domeniu pe plan naţional, precum şi studii
de sinteză,analize critice,recenzii, cronici
ale evenimentelor din viaţa ştiinţifică naţională
şi internaţională (congrese, conferinţe,
simpozioane etc). (Adresa redacţiei: Casa
Academiei Române, Bucureşti, Calea 13
Septembrie nr. 13, sector 5.)
REVOLTĂ, rebeliune contra autorităţii.
Revolta exprimă, în general, nemulţumirea
unui individ sau a unui grup, ostilitatea
sa faţă de o soartă nedreaptă, faţă
de un mediu agresiv, ba chiar pur si simplu
inconprehensiv sau indiferent. Revolta este
reacţia normală la frustrare.
Revolta socială este provocată mai puţin
de condiţiile economice defavorabile cât de
un sentiment de insatisfacţie psihologică
datorat, după H. H. Hyman (1942), unei poziţii
determinate a individului (sau grupului)
faţă de statutul său. Psihanaliştii explică
această atitudine prin deplasarea în domeniul
social a unui conflict intrafamilial:
revoltă contra ordinii stabilite ar fi expresia
actuală a răzvrătirii (de origine oedipiană)
a copilului contra autorităţii părinţilor.