DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

RĂSUNET
inversează, trecând de la activitate
la pasivitate, ori invers.
în felul acesta dorinţa de a face rău
(sadism) se poate transforma în dorinţa de
a suferi (masochism), dorinţa de a vedea
(voierism) în trebuinţa de a fi văzut (exhibiţionism)
etc. Anna Freud citează cazul
unui băieţel căruia îi era teamă de castrare.
în crizele sale de angoasă el manifesta un
elan războinic, îmbrăca o uniformă de soldat
şi punea mâna pe armele din panoplia
sa de copil: anxietatea sa se ranversa în
RAPTUS, manifestare bruscă şi
irezistibilă care îl împinge pe subiect
la o acţiune cu consecinţe
uneori tragice: fugă, sinucidere,
omor.
Se observă cel mai adesea în epilepsie
(escapadă, furie), alcoolism cronic şi
melancolie (suicid). Raptusul se asociază
cu o obnubilare mai mult sau mai puţin
totală a conştiinţei.
R.A.S. -• AJUTOARE SPECIALIZATE.
RASĂ, varietate de specie umană
ai cărei membri se disting prin
caractere fizice de origine genetică.
Specialiştii reuniţi de UNESCO (1950-
1951) pentru a elabora o „Declaraţie
asupra rasei" nu au recunoscut decât trei
mari grupe de fiinţe umane: grupa caucazoidă
(albă), grupa negroidă şi grupa
mongoloidă. După aceşti savanţi, toate
subgrupele sunt arbitrare şi nu există decât
în spiritul clasificatorului. Nu există rasă
pură, iar mitul nazist al superiorităţii arianului
germanic faţă de ceilalţi oameni era
o impostură. Multă vreme s-a crezut că
diferenţele psihologice sunt legate de diferenţele
de rasă, că negrul are mai ales
calităţi senzoriale, albul aptitudini intelectuale
etc. Astăzi e fapt demonstrat
(O. Klincberg. F. Brown etc.) că superioritatea
relativă a unora asupra altora depinde
csenţialmente de condiţiile socioculturale
şi economice.
Mai mult decât rasa, mediul şi climatul
social sunt acelea care explică diferenţele
de aptitudini constatate între indivizi.
Klincberg a demonstrat, de exemplu, că
nivelul intelectual al negrilor americani
este mai ridicat în nordul decât în sudul
Statelor Unite şi că la oamenii de culoare
veniţi să se stabilească în nord acest nivel
creşte pe durata şederii lor în această
regiune. Ameliorarea intelectuală se produce
în mod regulat atunci când nivelul
economic şi educativ creşte.
RAŢIONALIZARE, justificare a
unei conduite ale cărei motive
autentice sunt ignorate.
Un subiect în stare de hipnoză, care
primeşte ordinul de a săvârşi o anumită
acţiune după trezire, execută acel act fără
a-i cunoaşte motivul real. Dacă i se cere
să-şi explice comportamentul, el invocă tot
felul de motive. Necunoscând forţele care
îl animă, el este obligat să-şi justifice conduita
printr-o cauză logică, lată un
exemplu: un băiat, îndrăgostit de institutoarea
lui, îi fură o batistă. Interogat, el
răspunde că a avut nevoie de o batistă şi
că nu a îndrăznit să o ceară, pe când în
realitate căuta să posede un obiect care să
simbolizeze persoana iubită. Inteligenţa sa
a reorganizat într-un mod acceptabil raporturile
dintre elementele inconştiente.
RAŢIONAMENT,operaţie a gândirii
care constă într-o înlănţuire
logică de raporturi (adică de judecăţi),
ducând la o concluzie.
Calitatea raţionamentului depinde de
premisele sale. Şcolarul de 7-8 ani spune
că untdelemnul pluteşte pe apă pentru
că este „gras", pentru ca apoi, abandonând
această însuşire inaplicabilă altor obiecte
(lemn, plută...), să spună că este „uşor".
Raţionamentul său este întemeiat pe observarea
realităţii. Mai târziu, spre 11-12 ani,
el este capabil să raţioneze abstract şi să
facă apel la noţiunea de densitate (raportul
dintre greutate şi volum), care deja este o
judecată. Progresele raţionamentului tinde
socializare şi de diminuarea egocentrismului"
infantil. Aceste progrese le putem
aprecia în mod obiectiv cu ajutorul testelor
(analogie: „Un cuţit şi o bucată de sticlă
sunt amândouă...'.'"; similitudine: „Prin ce
se aseamănă berea şi vinul?"). Se disting.
deducţia, care este trecerea de la general
la particular („Toţi oamenii sunt muritori,
deci eu sunt muritor"), şi inducţia, care
este extrapolarea la generalitate a unui
caz particular.
RĂDULESCU-MOTRU (Constantin),
filosof, psiholog şi om politic român
(Butoieşti, jud. Mehedinţi, 1868 -
Bucureşti, 1957).
Licenţa şi-a luat-o la Bucureşti, cu o
teză filosofico-psihologică (Realitatea
empirică şi condiţiiwile cunoştinţei, 1889),
iar la Paris a frecventat cursurile lui
J. M. Charcot, la Salpetriere, şi pe ale lui
Theodule Ribot, la College de France. A
lucrat efectiv în laboratorul de psihologie
experimentală condus de H. Beaunis şi
Alfred Binct, pentru ca în anii 1890-1893
să studieze sub îndrumarea lui W. VVundt,
la Lcipzig, unde a obţinut doctoratul
(1893). Din 1897 şi până în 1940 a fost
cadru didactic — din 1904, profesor definitiv
la Universitatea din Bucureşti, unde
în 19(X) a inaugurat cursul de psihologie.
A creat o selectă şcoală de psihologie, care
a pus accentul pe experiment şi pe psihometrie.
în opoziţie cu speculaţia sa metafizică,
în psihologie a cultivat metodele
obiective, năzuind să clădească o „ştiinţă
exactă. în înţelesul pe care îl au şi fizica,
chimia, biologia". Al său Curs de psihologie
(1923) s-a impus ca un model de
sinteză magistrală a rezultatelor cercetării
în domeniu, discriptivul confluând cu
regularitate în explicativ. Deşi adversar
al fuziunii psihologie-fizologie, nu poate
evita definirea conştiinţei „ca funcţiune a
scoarţei cerebrale", ba chiar caută să-i des
cifreze si mecanismul. Dintre scrierile
cităm: Problemele psihologiei (1898);
Despre sullet (1899); Puterea sufletească
(1908); Sufletul neamului nostru, calităţi
bune şi defecte (1910).
RĂSUNET, repercusiune a unui
eveniment asupra psihismului unui
individ.
Unele persoane reacţionează prompt la
un fapt sau la o situaţie emoţionantă, ca
după aceea să nu se mai gândească la cele
întâmplate. Altele, dimpotrivă, aparent indiferente
şi impasibile pe moment, nu uită
nimic şi îşi „coc" răspunsul. în primul caz
spunem că efectul produs de eveniment
este „primar", iar în al doilea caz un efect
„secundar". Modul de a reacţiona la evenimente
(răsunet) este, în caracterologia lui