DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

SZONDI
un semn de sociabilitate. La început
copilul nu-i surâde mamei, ci formei umane
care se apleacă asupră-i (R. Spitz), acelei
imagini globale purtătoare de conţinut
afectiv şi social. Numai către vârsta
de 5-6 luni surâsul devine electiv, fiind
rezervat în principal membrilor anturajului.
SURDITATE, slăbire sau pierdere
mai mult sau mai puţin totală a
auzului.
în raport cu proporţia handicapului,
distingem: deficienţe auditive uşoare (pierderi
de mai puţin de 40 dB), care afectează
2 100 (XX) de persoane în Franţa (D.A.S.S.,
1985); surdităţi medii (pierderi între 40 şi
70 dB), de care suferă 1 250 000 de persoane;
deficienţe severe (pierderi între 70 şi
90 dB), de care suferă 340 (XX) de persoane;
surdităţi profunde, care lovesc doar circa
115 000 de persoane, private total sau
aproape total de simţul auzului. Un copil
din circa 2 500 este atins de surditate
profundă încă de la naştere sau puţin după
aceea. Cu toate acestea, în pofida prezenţei
a numeroşi surzi, semisurzi sau hipoacuziei*,
în rândul populaţiei, părinţii cu
greu admit că pruncul lor ar putea fi un
deficient auditiv. Această prejudecată stă
la originea unor grave desconsideraţii şi a
unor erori de diagnostic. Nu rareori,
într-adevăr, un copil surd este considerat a
fi un întârziat mental sau un afazic (întrucât
nu vorbeşte), ori este luat drept unul cu
tulburări de caracter' (pentru că nu răspunde
când i se vorbeşte sau face altceva
decât i s-a cerut să facă).
Copiii surzi au nevoie de un învăţământ
special'. Pentru ei au fost create instituţii
şi clase speciale, unde cadrele didactice
dispun de echipamente pedagogice adecvate,
în 1987, potrivit datelor statistice ale
Ministerului Educaţiei Naţionale, din
Franţa, au fost şcolarizaţi în aceste stabilimente
6 759 copii surzi.
SURDOMUTISM, stare a celui
care este surd şi mut.
în această situaţie, absenţa limbajului
este consecinţa directă a privaţiunii,
congenitale sau precoce, de auz. Copilul
surd nu se distinge de copilul normal,
pentru că şi unul şi altul gânguresc începând
din luna a treia sau a patra. Numai
către luna a noua se manifestă o deosebire:
pe când unul se pregăteşte activ să vorbească,
repetând sunetele vocilor auzite,
celălalt devine din ce în ce mai tăcut. Cu
toate acestea, numai târziu, când retardarea
însuşirii limbajului este patentă, părinţii
îşi pun făţiş problema bunei funcţionări
a auzului copilului lor. Din nefericire
această luare la cunoştinţă este tardivă.
Depistarea surdităţii trebuie să fie cât
mai precoce cu putinţă, deoarece limba
maternă se învaţă încă de la naştere.
SURMENAJ, oboseală excesivă.
Munca musculară sau intelectuală intensă
şi prelungită provoacă o oboseală pe care
somnul nu izbuteşte întotdeauna să o repare
total. Oboseala reziduală acumulându-se,
rezultă o stare de epuizare caracterizată de
pierderea dinamismului, astenie", anxietate
şi, uneori, confuzie mentală*. Surmenajul
şcolar sau profesional poate fi responsabil
de accese delirante şi chiar de conduite
antisociale. în consecinţă, trebuie temperată
ardoarea şcolarilor prea studioşi, mai
ales în preajma examenelor, veghindu-se
la repartizarea armonioasă a perioadelor
de odihnă în munca lor.
SZONDI (Leopold), psihiatru elveţian
de origine maghiară (Jnyitra,
azi Nitra, Slovacia, 1893 - Kusnacht,
Elveţia, 1986).
Este cunoscut mai ales pentru testul
său proiectiv şi pentru a sa teorie a destinului.
Testul de diagnosticare a impulsiilor
sau Geno-test, cuprinde şase serii
de câte opt portrete de psihopaţi sau de
indivizi „devianţi" (homosexuali, ucigaşi
etc). Subiectul trebuie să aleagă, din fiecare
serie, două personaje simpatice şi
două antipatice. Cele douăzeci şi patru de
alegeri sunt reprezentate sub forma unui
„profil impulsionai". Ideea de bază este
că alegerile afective nu se fac la întâmplare,
ci că rezultă dintr-o certă rezonanţă
produsă de obiect (fotografii) asupra
subiectului. Teoria destinului sau teoria
„anancologică", care aruncă o punte între
genetică şi psihanaliză, a fost mult criticată,
dar are şi mulţi apărători la Universitatea
din Louvain, la Ziirich şi la Paris.
Dintre lucrările lui Szondi, cităm: Diagnostic
experimental al impulsiilor (1952);
Introducere în analiza destinului (1971);
Libertate şi constrângere în destinul indivizilor
(1975).