DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

MALIŢIOZITATE
a-şi utiliza mecanismele organice
de apărare contra unei agresiuni
din exterior (traumatism, toxiinfecţie
etc.) sau de a-şi rezolva
conflictele psihologice.
După mediul căruia îi aparţine, bolnavul
recunoaşte mai mult sau mai puţin uşor
realitatea stării sale (ţăranii şi „cadrele",
percepând maladia ca pe o slăbiciune,
adevărul). Dacă maladia este acceptată de
subiect, pe plan psihologic se produce un
fel de regresiune: interesul se deplasează
de la lumea exterioară la corpul propriu
cure, deodată, devine prevalent; bolnavul
se comportă ca un copil care depinde de
anturajul său, manifestând egocentrism şi,
uneori, tiranie. Maladia poate să satisfacă
unele persoane, care găsesc în ea avantaje
apreciabile (degajare de responsabilităţi).
Nu rareori pot fi văzuţi nevrotici care îşi
întrerup tratamentul de îndată ce înţeleg
că, vindecându-se, vor pierde beneficiile
stării de boală*.
MALIŢIOZITATE, propensiune de
a face rău.
Unele persoane au o plăcere răutăcioasă
de a stârni intrigi, de a răspândi zvonuri
răuvoitoare la adresa semenilor. La copii,
maliţiozitatea se exercită mai ales asupra
animalelor şi camarazilor mai slabi, care
sunt chinuiţi fizic şi moral; uneori drept
ţintă este luat un adult, căruia i se aduc
acuzaţii odioase. Această formă de perversiune
agresivă este adesea cauzată de
tulburări ale dezvoltării afective.
MANIE, stare de excitaţie psihomotorie
şi de exaltare psihică.
asociată cu logoree, euforie şi
turbulenţă.
Glumind întruna, sărind de la una la
alta, agitându-se zgomotos, râzând din te
miri ce, maniacul pare fericit că trăieşte
pentru a se da în spectacol. Apetitul său
alimentar şi sexual este exagerat, forţa sa
fizică pare inepuizabilă. Această stare ar fi
de origine constituţională, dar poate fi
provocată şi de factori afectivi (doliu),
intoxicaţii (alcool, cocaină...), infecţii
(encefalite). Excitaţia maniacală necesită
izolarea într-un centru spitalicesc specializat
şi o chimioterapie (neuroleptice).
După cum vedem, mania nu are nimic
de-a face cu bizareriile şi micile capricii
(limbaj preţios, calambururi...) care, în
vorbirea curentă, sunt taxate cu acest
MARIJUANA sau MARIHUANA,
drog preparat din frunzele şi florile
unei varietăţi de cânepă înrudită cu
cânepa indiană. Tocat mărunt,
acest amestec se fumează ca
tutunul.
Consumată sub formă de ţigarete
(„joints"), marijuana este săracă în cannabinol
(mai puţin de 1%), care este principiul
activ toxic al Cannabis indica".
Ea ar cauza o stare de destindere şi ar
facilita comunicarea între persoane. în
ceea ce priveşte toxicitatea marijuanei,
opiniile sunt divergente. în Franţa, în
1980, G. Nahas semnala daunele cannabisului
(haşiş şi marijuana) asupra organismului,
pe când C. Olievenstein avea
tendinţa să le minimalizeze. Marijuana nu
determină dependenţă fizică, dar utilizarea
ei poate fi portiţa de intrare pentru alte
toxicomanii, mult mai periculoase.
MARINESCU (Gheorghe). medic
român (Bucureşti, 1863 - id.,
1938), fondator al şcolii româneşti
de neurologie.
Fiu al unei văduve sărace, a făcut studiile
secundare, ca bursier, la Seminarul
Central din Bucureşti. în loc de parohie,
însă, a ales Facultatea de Medicină, apoi,
cu sprijinul lui Victor Babeş, şi-a completat
pregătirea medicală la Paris, unde
s-a afirmat ca histolog şi neurolog şi şi-a
susţinut teza de doctorat. în 1897 a prezentat,
la Congresul internaţional de medicină
de la Moscova, raportul Pathologie
de la ccllule nerveuse. în 1909 a publicat
la Paris monografia La cellule nerveu.se,
2 volume, prefaţată elogios de Ramon y
Cajal. Opera sa în domeniul neurologiei
este imensă. Cităm câteva lucrări în care
se intersectează şi psihologia: Des amusies
(1905); Despre limbagiu şi afazii (1905);
Nevroza traumatică şi accidentele muncii
(1907); Studii asupra audiţiunii colorate
(1911); Natura şi tratamentul paraliziei
generale şi tabesuiui (1914); Autoscopie,
automatism şi somnambulism (1915);
Neurologia pe câmpul de război (1915);
Un caz de somn isteric (1915); Problema
bătrâneţii şi a morţii naturale (1924); Viaţa
şi opera lui Charcot (1925); Spiritism şi
metapsihism (1926); Bătrâneţe şi reîntinerire
(1929); Temperamentele după doctrina
şcolii italiene (1932); Un caz remarcabil
de amnezie retrogradă înfăţişându-se
sub aspectul unei desdoiri a personalităţii
(1933); Lourdes şi Maglavit (1936).
MARIONETE, păpuşi puse în mişcare
cu mâna (mânuitorul fiind
ascuns) sau prin sfori.
Marionetele sunt utilizate nu numai spre
a-i amuza pe copii, ci şi în psihoterapie,
permiţândii-le mânuitorilor (pacienţi) să-şi
exprime liber sentimentele şi să-şi exteriorizeze
conflictele. Psihoterapeutul pune la
dispoziţia copiilor şi adulţilor numeroase
personaje: jandarmul şi hoţul, diavolul,
zâna cea bună, animale etc. şi le cere să
născocească o întâmplare. în jocul dramatic
ies la iveală problemele afective,
tensiunile se reduc, se produce o descăzarea
ducând adesea la vindecarea tulburărilor
caracteriale.
M.A.S. •->• CASĂ DE AJUTORARE SPE-
CIALIZATĂ.
MASOCHISM, perversiune sexuală
caracterizată prin plăcerea erotică
extrasă din suferinţă.
Masochistul gustă cu voluptate durerea
fizică sau morală, o caută, o provoacă sau
şi-o aplică (autoflagelări); el creează în
întregime situaţii în care să fie dominat,
umilit, torturat. Comportamentul său poate
fi interpretat ca un mijloc de a obţine
iertarea din partea unui Supraeu (conştiinţă
morală) de o severitate excepţională, de a
neutraliza, printr-un sacrificiu prealabil,
angoasa legată de plăcerea sexuală interzisă.
Automutilarea, toxicomania, jocul la
„ruleta rusească", incapacitatea de a da un
sens satisfăcător vieţii şi conduitele de
eşec (ale celor despre care se spune că nu
au nici măcar „un dram de noroc") sunt
comportamente masochiste.
MASTERS (William Howell), sexolog
american (Cleveland, Ohio, 1915).
Specialist in ginecologie şi în obstretică,
fondează în 1952 Reproductive Biology
Research Foundation, unde studiază mecanismele
hormonale ale concepţiei. Doi ani
187