DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

ALEXIE
subiectului independenţa, semnalându-i tot
ceea ce constituie o piedică în exercitarea
autonomiei sale morale. Această atitudine
permite cel mai adesea scurtarea duratei
curei, dar prezintă pericolul de al vedea
pe terapeut substituindu-şi propria personalitate
aceleia mai slabe a bolnavului,
care riscă să nu se mai poată dezvolta
niciodată. Această primejdie nu i-a scăpat
lui Alexander care, în anumite cazuri în
care cura sa analitică riscă să eşueze, continuă
să aplice în mod riguros principiile
metodei freudiene.
ALEXIE, pierdere a capacităţii de
a înţelege limbajul scris.
Subiectul nu prezintă de obicei
tulburare de limbaj* oral (vorbeşte normal
şi înţelege ceea ce i se spune), poate chiar
să scrie corect, în mod spontan sau la
dictare, dar nu izbuteşte să citească ceea
ce a scris, deoarece a „uitat"' sensul
cuvintelor scrise. Această deficienţă
specială a percepţiei este datorată unei
leziuni cerebrale situată la nivelul ariilor
parastriate care înconjoară scizura
calcarină. Alexia nu trebuie confundată cu
dislexia', care este o perturbare a
deprinderii de a citi.
ALIENARE MENTALĂ, nebunie,
tulburare a spiritului care face
imposibilă viaţa socială.
Avem accepţiunea profundă a termenului
numai dacă îl raportăm la societate.
Alienatul este incapabil să ducă o viaţă
normală, să se conformeze regulilor grupului
său social,el fiindu-i „alienat", adică
străin grupului (în latineşte alienus = al
altuia, străin, ostil). Ceea ce defineşte în
primul rând alienarea mentală este perturbarea
relaţiei cu semenul, alterarea funcţiei
de comunicare. La alienat mijloacele de
exprimare sunt tulburate, iar atitudinile,
stranii, sunt greu de înţeles. Comportamentul
său inadaptat constituie adesea o
sursă de dezordine, ba chiar de pericol
social, ceea ce motivează internarea într-un
spital specializat. Autismul', caracterizat
drept pierdere a contactului vital cu lumea
exterioară, ca şi paranoia", marcată de deteriorarea
relaţiilor sociale, sunt două forme
majore ale alienării mentale. Din 1958,
termenii „alienat" şi „alienare mentală" tind
să dispară din vocabularul medical, fiind
înlocuiţi de aceia de „bolnav mintal" şi
„boală mintală". •• PSIHIATRIE; PSIHOZĂ.
ALIMENTARE, actul de a hrăni,
de a se hrăni.
Problema alimentaţiei îl interesează pe
psiholog din mai multe motive, principalul
fiind influenţa acesteia asupra personalităţii
şi dezvoltării intelectuale a indivizilor.
A fost stabilit, într-adevăr, că malnutriţia
precoce şi durabilă este responsabilă
de slaba dezvoltare* intelectuală
şi motorie a copiilor. Acest fenomen se
observă la păturile sărace ale populaţiei şi,
la scară mondială, în toate teritoriile unde
încă mai domneşte foamea*. Toate studiile
constată o întârziere semnificativă a dezvoltării
mentale a subiecţilor care au suferit
de malnutriţie în primul an de viaţă.
Această întârziere rămâne definitivă, oricare
ar fi apoi regimul aplicat acestor
copii. -• ANOREXIE MENTALĂ; BULIMIE.
ALTRUISM, termen creat de
Auguste Comte spre a desemna
grija dezinteresată pentru binele
semenului.
Altruismul îşi are sursa în natură, dar
poate rezulta şi din reflecţie. Se observă,
la fiinţe din aceeaşi specie, comportamente
altmiste naturale, spontane. J. H. Masserman,
de exemplu, citează cazul unor maimuţe
care, puse într-o situaţie experimentală în
care îşi pot lesne procura hrana, apăsând
pe o pedală, renunţă multă vreme la hrană
când au înţeles că actul apăsării pe pedală
provoacă un şoc electric uneia din congenerele
lor. Raţiunea ne prescrie să fim
altruişti, deoarece fără solidaritate viaţa
devine imposibilă. După W. Hamilton
(Londra) şi R. Trivers (Harvard), altruismul
ar putea fi definit ca o formă subtilă
de egoism*.
ALZHEIMER - BOALA LUI ALZHEIMER.
AMBIANŢĂ, mediu fizic şi moral
înconjurător.
Condiţiile exterioare care acţionează
asupra individului determină, în parte,
comportamentul său. Comportamentul
(C), spune K. Lewin, este în funcţie de
persoană (P) şi de mediul său (M);
C = f (P, M). Atmosfera încordată dintr-o
familie dezbinată, climatul afectiv defavorabil
dintr-o întreprindere sunt suficiente
spre a explica numeroase eşecuri şcolare
sau o scădere a productivităţii muncii,
apariţia de sedimente de insatisfacţie şi
chiar, la unele persoane, apariţia de tulburări
de caracter*. Studiindu-se ambianţa
diferitelor grupuri, s-a putut demonstra
experimental că agresivitatea" este mai
puternică în mediile sociale cu o structură
autoritară decât în grupurile democratice.
S-a observat, de asemenea, că ameliorarea
relaţiilor interumane în colectivităţile de
muncă determină o veritabilă eliberare de
energie rămasă până atunci nefolosită şi,
în consecinţă, o creştere a randamentului.
Condiţiile fizice ale muncii, adică ventilaţia,
temperatura, umiditatea, lumina şi
AMBIŢIE
zgomotele* au făcut obiectul unor studii
aprofundate, deoarece au incidenţe reale
asupra productivităţii. Pe când zgomotele
provoacă o creştere a tensiunii, muzica,
judicios folosită, destinde. Pentru a se
evita oboseala vizuală şi deci o scădere
a randamentului, iluminatul trebuie să fie
suficient; la fel, ventilaţia trebuie adaptată
diferitelor tipuri de activitate.
IDEXTRIE, aptitudine de a se
servi cu aceeaşi dexteritate atât de
mâna dreaptă cât şi de cea stângă.
Ambidextriile veritabile sunt rare.
Majoritatea indivizilor care se bucură de
această aptitudine sunt stângaci contrariaţi,
care au reuşit să-şi educe în mod corect
mâna lor nedominantă.
AMBIEGAL, tip psihologic la care
tendinţele extratensive* şi introversive*
se echilibrează.
Tipul ambiegal a fost considerat de unii
psihologi şi de către însuşi H. Rorschach*
drept tipul cel mai echilibrat. Persoanelor
cărora li se aplică acest calificativ nu le
repugnă acţiunea, dar, înainte de a trece la
aceasta, simt nevoia de a reflecta la ceea
ce au de făcut şi de a se pregăti. Cu toate
acestea, o astfel de atitudine poate exprima
şi îndoiala, indecizia.
AMBIŢIE, aspiraţie la un statut
superior.
Dorinţa de glorie sau de îmbogăţire le
permite indivizilor să-şi mobilizeze toate
energiile, să acceadă la un nivel mai ridicat
şi să-şi realizeze potenţialităţile. Dar atunci
când ambiţia nu se bazează pe capacităţi
reale, cum este cazul la unii debili, ea este
cauza unor decepţii şi inadaptări*.
24