DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

PSIHOLOGIE CLINICA
Pe de o parte, durata vieţii majorităţii
animalelor fiind mai scurtă decât aceea a
omului, este posibil să se întreprindă
cercetări pe termen lung. Experimentând,
de exemplu, pe douăzeci de generaţii de
şobolani (în cazul omului ar fi fost nevoie
de 6(X) de ani!), s-a putut studia influenţa
eredităţii asupra aptitudinii de a parcurge
un labirint. Pe de altă parte, dat fiind faptul
că se pot controla mai bine condiţiile de
viaţă şi starea fiziologică a animalelor
decât acelea ale omului, sunt realizabile
unele experienţe; este posibil.de exemplu,
să se măsoare forţa tendinţelor (foame,
sete...) prin metoda privaţiunilor, greu de
aplicat la fiinţa umană. Psihologia animală
constituie un domeniu în care se elaborează
noi metode care fac apel la tehnicile
cele mai moderne.
PSIHOLOGIE CLINICĂ, metodă
specifică de înţelegere a conduitelor
umane, care urmăreşte să
determine simultan ceea ce este
tipic şi ceea ce este individual la un
subiect, considerat ca o fiinţă care
trăieşte o situaţie definită.
Străduindu-se să înţeleagă sensul conduitelor,
ea analizează conflictele persoanei
(sau grupului) şi încercările sale de
a le rezolva. Psihologia clinică utilizează
datele furnizate de ancheta socială (mărturii
recoltate din anturajul subiectului),
tehnici experimentale (teste de inteligenţă,
de caracter etc.), observarea comportamentului,
convorbirea de Ia om la om,
datele biotipologiei şi acelea ale psihanalizei,
căutând să integreze toate elementele
obţinute într-o reprezentare de ansamblu
suficient de coerentă privind comportamentul
subiectului, ale cărui motivaţii
şi semnificaţie profundă vrea să le degajeze.
Pornind de la studiul de caz aprofundat,
psihologia clinică speră să ajungă
la o generalizare ştiinţifică valabilă.
PSIHOLOGIE COMPARATĂ, ramură
a psihologiei care caută să
scoată în evidenţă similitudinile
sau diferenţele psihologice, punând
în paralel omul şi animalul, oamenii
sau grupurile umane, în funcţie de
rase, medii culturale, niveluri socioeconomice,
vârste etc.
Experienţa lui W. N. Kellog, care şi-a
crescut fiul împreună cu un pui de cimpanzeu
de aceeaşi vârstă, cercetările lui
O. Klineberg în rândurile copiilor de
indieni din rezervaţii şi ale copiilor albi
care frecventau aceleaşi şcoli, acelea ale
lui A. Gesell privind gemenii, toate
studiile care pun în joc un grup sau un
subiect martor intră în cadrul psihologiei
comparate.
PSIHOLOGIE CONCRETĂ, psihologie
în raport cu realitatea.
în 1929, G. Politzer*, fondatorul unei
„Reviste de psihologie concretă", a atacat
psihologia ştiinţifică axată pe studierea
omului în laborator, independent de condiţiile
sale de viaţă. Ostil acestei forme de
cercetare artificială, el preconizează o
abordare diferită a fiinţei umane, bazată pe
comprehensiunea comportamentelor, examinate
în raport cu întregul „dramei" individuale.
PSIHOLOGIE DIFERENŢIALĂ,
studiu comparativ al diferenţelor
individuale.
Fiinţele umane se difereţiază unele
de altele prin caracteristicile lor fizice
(vârstă, sex, talie, greutate, culoarea pielii,
a părului...) şi mentale (inteligenţă, aptitudini,
caracter...). Obiectul psihologiei diferenţiale
este cunoaşterea acestor diferenţe.
Scopul său nu este numai speculativ, ci
îndeosebi practic, iar câmpul de aplicare
înglobează atât orientarea şcolară şi profesională
cât şi criminologia. Psihologia
diferenţială caută să cunoască aptitudinile
unui individ, să înţeleagă personalitatea
sa în funcţie de bagajul său ereditar şi de
influenţele suferite în mediu (educaţie,
cultură...) în acest scop utilizează în special
metodele psihometrice (testele).
PSIHOLOGIE DINAMICĂ, ramură
a psihologiei care studiază forţele
exercitate asupra fiinţei umane
şi consecinţele lor în organizarea
personalităţii.
Examinează omul în câmpul său psihologic,
acţionând şi reacţionând, supus tensiunilor
interioare şi exterioare, în reţeaua
sa de relaţii umane. Face apel la datele
psihologiei sociale' şi ale psihanalizei
pentru a înţelege comportamentele şi motivaţiile
indivizilor (adesea inconştiente).
-• LEVIN (KURT).
PSIHOLOGIE ECONOMICĂ, disciplină
care are ca obiect studiul
conduitelor umane în sectoarele de
producţie, distribuţie şi consum al
resurselor.
Există aproape întotdeauna o diferenţă
între trebuinţele şi dorinţele omului şi
posibilităţile de a şi le satisface. Psihologia
economică studiază comportamentele individuale
(motivaţii, decizii de cumpărare...)
şi de grup. Una din metodele sale este
sondajul de opinie, practicat cu regularitate
pentru a se aprecia aşteptările cumpărătorilor.
PSIHOLOGIE GENETICA
PSIHOLOGIE EXPERIMENTALĂ,
ramură a psihologiei care supune
experimentării faptele cunoscute
prin observaţie, spre a le verifica şi
a le stabili legile.
Dându-le unor subiecţi să înveţe o listă
de silabe lipsite de sens, H. Ebbinghaus" a
demonstrat existenţa unui număr de legi
privind memoria şi învăţarea. Tot aşa,
urmărind o singură variabilă (prezenţa
mamei), R. Spitz* a descoperit ravagiile
carenţei afective precoce.
Aproape toate faptele psihice sunt susceptibile
de studiere ştiinţifică. Dar psihologia
experimentală se izbeşte de obstacole
de ordin moral (nu se poate experimenta
liber asupra omului). Pentru a depăşi aceste
obstacole, psihologia experimentală face
apel la psihologia animală. Utilizând şoareci
albi, C. J. Warden a studiat forţa tendinţelor'
(tendinţa maternă este mai puternică
decât setea, care este mai puternică decât
foamea etc). Psihologia experimentală
caută să degaje legile generale la care se
supune orice individ, spre a scoate mai
bine în relief ceea ce este singular, ireductibil,
diferenţiindu-1 de ceilalţi.
PSIHOLOGIE GENETICĂ, studiu
al dezvoltării mentale a copilului.
Această ramură a psihologiei descrie
transformarea copilului în adult, progresele
sale, stadiile prin care trece, căutând
să înţeleagă semnificaţia lor funcţională.
A. Gesell în Statele Unite, J. Piaget în
Elveţia, H. Wallon în Franţa au fost teoreticienii
acestei psihologii caie se bazează
pe noţiunile-cheie de maturizare* şi de
învăţare'. Psihologia genetică înglobează
epistemologia genetică, al cărei obiect se
limitează la geneza categoriilor esenţiale
ale gândirii. -> PSIHOLOGIA COPILULUI.
248