DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

DISOCIERE
DISOCIERE, ruptură de armonie,
dislocare a personalităţii.
La schizofrenic, de exemplu, notăm
bizarerii în comportament: surâsuri în timp
ce îşi exprimă durerea, zigzaguri brutale
ale cursului gândirii, care sare de la scripcă
la iepure, discurs incoerent etc. Aceste
simptome exprimă perturbarea psihicului,
dislocarea Eului bolnavului. Pentru a descrie
asemenea simptome, P. Chaslin utilizează
termenul „discordanţă", iar E. Bleuler,
în germană, pe acela de Spaltung (= despicare,
clivare).
DISONANŢĂ COGNITIVĂ, concept
propus de L. Festinger pentru a
desemna indispoziţia psihică datorată
faptului partajării între două
sau mai multe idei contradictorii.
Omul are nevoie de coerenţă logică şi
de armonie afectivă. Se întâmplă, însă, ca
această armonie să fie perturbată de evenimente
neaşteptate. Unul dintre prietenii
mei, de exemplu, mărturiseşte deodată în
public opinii politice contrare acelora
pe care le profesez eu. Pentru a reduce
această „disonanţă", va trebui să recurg la
un alt element care mă va ajuta să depăşesc
contradicţia şi să-mi regăsesc echilibrul
interior. Aş putea, de pildă, să resping
informaţia primită („nu cred că şi-ar putea
trăda ideile") sau să-i minimalizez importanţa
(„îşi va da repede seama de greşeala
făcută"). Aş putea, de asemenea, să o rup
cu prietenul meu, ceea ce înseamnă o
transformare în anturajul meu, sau să-mi
modific eu însumi poziţia, adoptând o altă
opinie.
DISORTOGRAFIE, tulburare privind
învăţarea ortografiei.
Uneori o întâlnim izolat, dar cel mai
adesea este asociată cu dislexia*. Literele
104
prea puţin diferenţiate, fie prin grafismul
lor (m şi n, p şi q), fie prin pronunţare
(v şi /)• sunt confundate, iar locul lor în
cuvinte nu este respectat. Disortografia se
datorează unei proaste organizări spaţiale
(confuzie între dreapta şi stânga, sus şi
jos), dar şi — în unele cazuri — dificultăţilor
afective ale copilului.
Numărul şcolarilor care au o proastă
ortografie, fără a fi însă disortografici
în sensul arătat, este foarte ridicat. Potrivit
unei anchete efectuate de Ministerul
Educaţiei Naţionale (1987), pe un eşantion
reprezentativ de peste 2 000 de elevi
din cursul mediu, anul II, mai mult de
50% dintre şcolari ignoră acordurile participiului
trecut, iar 70% fac cel puţin şase
greşeli la o dictare.
DISPLASTIC, în clasificarea lui
E. Kretschmer, tip fizic care reuneşte
caracteristicile ce aparţin
celorlalte trei tipuri: picnic, leptosom
şi atletic, ceea ce îi dă un
aspect lipsit de armonie.
De exemplu, un subiect poate să aibă
picioarele scurte şi groase, umeri înguşti
şi braţe firave.
DISPLAZIE, tulburare a dezvoltării
corporale caracterizată de dizarmonie
şi diformităţi.
în sistemul biotipologic al lui
E. Kretschmer, displazia este un tip morfologic
care prezintă devieri în raport cu cele
trei tipuri prinicipale: astenic* (sau leptosom),
atletic' şi picnic'. în sistemul lui
W. H. Sheldon, displazia este o variabilă
care se adaugă celorlalte trei componente
fundamentale: endomorfism*, ectomorfîsm\
mezomorfism'. Persoanele la care
predomină această variabilă aparţin tipului
dizarmonic.
DISPOZIŢIE, stare afectivă fundamentală
care poate să oscileze
între polii extremi ai mâhnirii şi
bucuriei.
Dispoziţia le dă emoţiilor coloratura lor
afectivă. Ea pare legată de constituţie şi
depinde de un mecanism neurofiziologic
controlat de diencefal (baza creierului).
Leziuni localizate în această zonă determină
tulburări de dispoziţie. în general,
toate leziunile cerebrale, fie ele de origine
traumatică (rănire), infecţioasă, tumorală
etc, pot să ducă la modificări ale dispoziţiei.
DISTRACŢIE, deplasare a atenţiei
unui'subiect asupra unui obiect
diferit de acela care îi ocupa iniţial
câmpul conştiinţei.
Distracţia corespunde unui mecanism
de apărare inconştient al persoanei în
faţa unei situaţii neplăcute. în industrie se
fac eforturi de a se diminua fluctuaţiile
atenţiei, fluctuaţii ale căror consecinţe sunt
uneori dramatice; în acest scop se introduc
pauze în perioada de muncă şi se reduc
zgomotele nocive. Distracţia se poate
datora şi conflictului a două motivaţii, una
conştientă, alta inconştientă: de exemplu,
după ce am scris o scrisoare care mă
contraria, o uit în buzunar. Există însă şi o
altă varietate de distracţie, aceea a savantului
izolat (distras) de lume din cauză
că trăieşte consacrat cercetării sale. în
acest caz nu mai este vorba de un cusur
al atenţiei, ci de restrângerea câmpului
conştiinţei. Diferite experimente permit să
se presupună că există un aparat de control
care filtrează mesajele senzoriale şi nu
lasă să ajungă la cortex decât pe cele mai
semnificative.
DOCIMOLOGIE
DIVORŢ, rupere legală a căsătoriei.
în Franţa, în 1900, se număra un divorţ
la douăzeci de căsătorii, pe când în 1988
această proporţie se apropia de unu la trei.
Parisul a şi atins nivelul Statelor Unite,
unde o căsătorie din două se termină cu
divorţ. Această creştere are cel puţin trei
cauze: punerea sub semnul întrebării a
familiei în forma ei tradiţională; emanciparea
femeii; flexibilitatea legislaţiei.
Aproape întotdeauna divorţul este
punctul final al unei neînţelegeri conjugale,
gravă şi durabilă, a cărei origine
poate fi sexuală, caracterială sau culturală.
Arareori soţii se despart fără ură şi arţag.
Copiii sunt însă cei care suferă cel mai
mult de pe urma acestei situaţii. Pentru
băieţii în vârstă de 6 până la 8 ani pierderea
tatălui echivalează cu un doliu. Le
trebuie în medie 10 ani ca să accepte situaţia.
După J. Wallerstein (1986), aproape
40% dintre copiii ai căror părinţi au divorţat,
copii pe care ea i-a studiat timp de 15 ani,
au suferit, într-un moment sau altul, de o
stare depresivă.
DOCIMOLOGIE, studiu ştiinţific
al metodelor de practicare a examenelor
şi concursurilor.
Notarea probelor de către profesori nu
este niciodată cu totul obiectivă. Fiecare
are criteriile sale de referinţă. Lucrul
acesta a dus la atât de mari divergenţe
în notare încât s-a putut vorbi de scandal.
Primele cercetări sistematice asupra examenelor
tradiţionale, cercetări bazate pe
controlul statistic, întreprinse din 1922
de către M. şi H. Pieron, continuate de
H. Laugier şi D. Weinberg (1927-1933),
au arătat fără echivoc marea lor imprecizie.
Dai- examenele tradiţionale rezistă
106