DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

STADIU ORAL
luna a şasea, oglinda începe să-l intereseze
şi el pare să întrevadă raportul dintre aceasta
şi reflectarea unei persoane. Către vârsta
de un an el începe să înţeleagă că imaginea
din oglindă este reflectarea propriului său
corp şi nu un dublu independent de el
însuşi. Cu toate acestea, numai către vârsta
de doi ani este dobândită noţiunea de
totalitate corporală (după R. Zazzo, copilul
se recunoaşte în oglindă între luna a douăzeci
şi şasea şi a treizecea). Această din
urmă achiziţie este fundamentală, căci ea
nu numai că reprezintă baza conştiinţei de
sine, ci devine şi modelul tuturor obiectelor:
lumea nu mai este fragmentată; ea
nu mai apare ca un haos neorganizat, ci ca
un univers ordonat, compus din obiecte
care are fiecare forma sa proprie.
STADIU ORAL, prima fază de dezvoltare
a sexualităţii infantile (circa
primul an de viaţă), când plăcerea
cea mai mare este procurată de
supt, asociată cu încorporarea senzorială
(vizuală, auditivă, cutanată)
a imaginii materne.
Prezenţa mamei, sursă de saţietate şi de
linişte, se asociază cu o intensă satisfacţie.
Absenţa ei este frustrantâ. Sugarul, în
această stare de tensiune, caută destinderea
în sugerea degetelor.
STADIU SADIC-ANAL, în teoria
psihanalitică, cel de al doilea stadiu
al dezvoltării sexuale a copilului,
cuprinzând anul al doilea şi al
treilea de viaţă.
Satisfacţia puseului libidinal este condiţionată
de evacuarea intestinală: mucoasa
anală a devenit zona erogenă; copilul, la
incitarea părinţilor, care arde de nerăbdare
să-l vadă curat, manifestă interes faţă de
materiile sale fecale. Stăpânirea sfincterelor
îi dă o nouă putere, aceea de a-i
satisface pe adulţi sau. dimpotrivă, de a-şi
arăta ostilitatea faţă de ei. Achiziţia deprinderilor
de igienă este primul cadou pe care
copilul îl face mamei sale, dar el este
mereu gata să şi-1 retragă în cazul în care
se simte frustrat (la naşterea unui frăţior
sau a unei surioare, de exemplu, el reîncepe
să se scape pe el).
STARE DE ABSENŢĂ, distracţie
atât de puternică încât individul nu
mai este pe moment adaptat la
împrejurări.
Supărarea şi oboseala pot să ducă la o
slăbire a stării de veghe în aşa măsură
încât adaptarea la realitate să fie perturbată,
în domeniul patologiei, se numeşte
„absenţă" (sau absenţă epileptică), slăbirea
sau suspendarea conştiinţei, care survine
dintr-odată şi nu durează decât câteva
clipe (de la 5 la 15 secunde). Subiectul îşi
opreşte activitatea în curs, devine palid şi
ca năucit, prezentând în acest timp uşoare
mişcări ale pleoapelor şi globilor oculari.
Absenţa epileptică simplă |este vorba de
ceea ce francezii numesc „petit mal", spre
deosebire de criza majoră de epilepsie —
nota trad.| nu duce la pierderea tonusului
şi nu lasă nici o amintire; scurtimea ei îi
permite subiectului să-şi reia discursul sau
activitatea din punctul în care acestea au
fost întrerupte.
STARE HIPNAGOGICĂ, stare de
semisomn.
în perioada de adormire care precedă
somnul veritabil se pot produce unele
fenomene, mai ales vizuale (uneori auditive,
rareori olfactive, gustative sau senzitive).
La adult, manifestările vizuale sunt
de cele mai multe ori simple: forme geometrice,
puncte, stele strălucitoare, spirale
etc, pe când la copil ele sunt adesea complexe,
reprezentând fie peisaje, fie siluete
umane sau animale, statice sau dinamice.
Aceste viziuni hipnagogice, la care
adultul rămâne indiferent, provoacă la
copil o stare afectivă particulară, adesea
neplăcută şi angoasantă. Fenomenele
acestea se diferenţiază de vise în sensul că
sunt produse stereotipe, de care individul
rămâne străin şi care dispar o dată cu
trecerea în somnul veritabil. Ele nu pot fi
asimilate nici halucinaţiilor, deoarece sunt
privite cu un ochi critic, nu antrenează
adeziunea subiectului şi se alimentează din
obiectele din mediu.
STARE LIMITĂ -* CAZ LIMITĂ
STATISTICĂ, metodă de studiere
a ansamblurilor numerice şi a
relaţiilor lor.
încă din cea mai îndepărtată Antichitate
s-au cules şi s-au coordonat informaţii
numerice din diferite domenii (recensământul
persoanelor, evaluarea recoltelor...),
dar până în secolul al XVI-lea
acest studiu a rămas pur descriptiv (numărare).
Matematiciaul elveţian J. Bernoulli
(1654-1705) şi matematicianul francez
P.S. de Laplace (1749-1827) au fost cei
care au introdus calculul probabilităţilor în
statistică, extrăgând legi şi previziuni
bazate pe aproximativa regularitate a unor
fenomene. De atunci încoace câmpul de
aplicaţie al acestei noi ştiinţe nu încetează
să se extindă: fac apel la ea economiştii,
sociologii, fizicienii, militarii (balistica),
industriaşii (controlul fabricaţiei), agricultorii
(relaţiile dintre recolte şi condiţiile
meteorologice), psihologii. Ea constituie
STATUT
unul din fundamentele cele mai solide ale
psihologiei aplicate (teste', sondaje").
Demersul statistic cuprinde trei momente
principale: colectarea şi prezentarea
observaţiilor; reducerea şi analiza acestora,
interpretarea. într-o primă fază, statisticianul
despuiază metodic informaţiile
culese, spre a extrage din ele rezultate
numerice, pe care le grupează într-un
tablou. Procedează după aceea la reducerea
informaţiilor, substituind totalităţii datelor
un mic număr de rezultate cifrice, extrase
din ansamblul ordonat, pornind de la care
se va exercita reflecţia sa (analiza rezultatelor,
elaborarea unei ipoteze, verificarea),
în final el îşi formulează concluzia
(care ţine seama de marja de incertitudine
calculată matematic), rămânând extrem de
prudent în generalizările sale, deoarece
ştie că, adesea, în faza iniţială a colectării
informaţiilor se introduc erori care pot
falsifica absolut toate calculele.
STATUT, situaţie a unei persoane
într-un grup social.
Statutul condiţionează raporturile care
se stabilesc între oameni: copilul are
dreptul la protecţia adultului, bătrânul are
dreptul la respect din partea tinerilor,
femeia la curtoazie din partea bărbatului
etc. Fiecare se aşteaptă la o anumită
conduită a celorlalţi faţă de sine, potrivit
poziţiei pe care o ocupă în grup, şi conformându-se
rolului care se aşteaptă de la el.
Statutul defineşte de asemenea drepturile
şi datoriile persoanei şi constituie un
element al conştiinţei de sine. Majoritatea
indivizilor îşi acceptă statutul şi îşi îndeplinesc
cu uşurinţă rolul* care decurge din
acesta. Alţii, refuzând să se lase închişi
într-un cadru determinat, resping normele
sociale, se revoltă, devin inadaptaţi sau
298