DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

WINNICOTT
la spitalul psihatric Bellevue şi profesor
ele psihologie clinică la Universitatea
din New York. îi datorăm trei scale de
inteligenţă: una pentru copii (W.I.S.C.,
cu forma sa revizuită, W.I.S.C.R.), o a
doua pentru adolescenţi şi adulţi („testul
Wechsler-Bellevue", modificat în 1955 sub
numele de W.A.I.S.), a treia pentru perioada
preşcolară şi primară (W.P.P.S.I.), care au
devenit teste" clasice utilizate în foarte
multe ţări. Lucrarea sa principală, The
Measurement of Adult Intelligence (1939),
a fost tradusă în limba franceză: Mesure
de l'intelligence de l'adulte (1956, 1967).
WINNICOTT (Donald Woods), psihiatru
şi psihanalist englez (Plymouth,
1986 -Londra, 1971).
în 1935 devine membru al Societăţii
britanice de psihanaliză, al cărei preşedinte
va fi în anii 1956-1959 şi 1965-1968.
Pornind de la diada „mamă-copil" (unitate
indisolubilă, deoarece nu există copil fără
mamă), Winnicott deduce un anumit număr
de principii: o mamă „suficient de bună"
va şti să-şi integreze copilul în societate
datorită holding-ului, adică asigurându-i
un mediu stabil, în care copilul se va simţi
în siguranţă. Mama ştie din instinct ce este
bun pentru copil. Ea îl înţelege prin empatie*
şi răspunde în mod spontan la trebuinţele
lui. Mai târziu copilul va găsi în anturajul
său asistenţa de care are nevoie pentru a
trăi, apoi va învăţa treptat să se dispenseze
de aceasta. Sunt cazuri în care părinţii îi
închid pe copii într-un univers mărginit,
hiperprotejat, în care realitatea le apare
într-o lumină falsă. în loc de a se dezvolta
în mod normal, în acest caz copilul îşi va
clădi o personalitate de împrumut („Eu
fals"), a cărei zădărnicie o va resimţi
dureros. Pentru ca acesta să-şi construiască
o personalitate autentică şi armonioasă,
Winnicott le recomandă părinţilor să evite
încălcarea domeniului copilului, să-1 ajute
să descopere lumea, să-i permită trăirea de
experienţe proprii.
Dintre lucrările lui D.W. Winnicott,
cităm: Copilul şi familia sa (1957); De la
pediatrie la psihanaliză (1958); Procesul
de maturizare la copil (1965); Joc şi
realitate (1971); Fragment al unei psihanalize
(1975).
WUNDT (Wilhelm), psiholog german
(Neckarau, azi Mannhein,
1832 - Grossbothen, 1920).
A creat primul laborator de psihologie
experimentală, la Leipzig (1879). De
formaţie ştiinţifică (a fost mai întâi medic,
apoi fiziolog), este autorul a numeroase
lucrări asupra percepţiei şi senzaţiei. îi
datorăm mai ales o masivă lucrare intitulată
Grundziige der Physiologischen
Psychologie (1873-1874), dar şi Volkerpsyhologie,
în 10 volume (1904-1920).
ZAPAN (Gheorghe), psiholog, matematician
şi avocat român (Dorohoi,
jud. Botoşani, 1897 - Bucureşti,
1976).
Fiu al unui şef de gară, după absolvirea
liceului militar (1915) şi a unei şcoli de
ofiţeri de artilerie (a fost combatant în
ambele războaie modiale), a obţinut la Iaşi
licenţa în drept (1923) şi a şi profesat un
timp avocatura. După circa şase ani de
studii în Germania, a devenit doctor în
ştiinţe şi filosofie al Universităţii din
Bucureşti, iar din 1941, director al laboratorului
psihotehnic. Laureat al Premiului
Herder (1963), membru al Academiei de
Ştiinţe din New York (1968). Autor, între
multe altele, al unei noi formule a legii
psihofizice, ca şi al unui procedeu practic
de determinare a indicilor temperamentali.
Numărul nuanţelor diferite de temperament
ar fi — calculează Gh. Zapan —
de ordinul a IO 24 ,întrucât individualitatea
umană „prezintă nuanţe infinite". Apreciată
este şi teoria sa privind modelarea
matematică şi psihologică a profesiunilor
şi activităţilor. De reţinut este faptul că,
după atâta foraj instrumentat matematic în
abisurile psihoneurofiziologice ale omului,
la sfârşitul vieţii „pentru el psihicul rămânea
o enigmă universală" (Pavel Mureşan).
Dintre scrierile sale, cităm: Teoria orientării
şi selecţiei profesionale (1930); Deformările
psihice. Teorie relativistă a sistemelor
psiho-fizice, expusă în ipoteza câmpurilor
somatice neomogene (1935); Introducere
în ştiinţa organizării şi a criticii
(1941); Legea intensităţii, stabilită pe baza
teoriei ionice a excitaţiei (1956); Stereotipul
dinamic la om (1957); Bazele biofizice
ale legii intensităţii şi generalizarea
legii Weber-Fechner (1960); Sistemul
temperamental şi diagnosticarea lui (1974).
ZGOMOT, complex sonor nearmonios,
supărător sau dezagreabil.
Zgomotul are efecte asupra urechii
interne, asupra creierului şi a întregului
organism. Ca urmare a lucrărilor lui Rainag
şi Wittemack, s-a putut demonstra experimental
că zgomotele, mai ales cele ascuţite,
care acţionează ca nişte multiple agresiuni
repetate, produc leziuni ale terminaţiilor
nervoase ale nervului auditiv.
Cazangiii pierd, în 10 ani, 50% din acuitatea
lor auditivă, iar în 20 de ani pierderea
se ridică de 80%. Zgomotul face să crească
345