DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

FURIE
Dintre principalele sale lucrări traduse
în limba franceză, cităm: La peur de la
liberte (1941, trad. 1963); L'homme pour
lui meme (1947, trad. 1967); La crise de
la psychanalysc. Essais sur Freud, Murx,
ct Ia psychvlogic sociale (1970, trad.
1971); Lu passion de detruirc (1975);
Crandcur ct limites de In pensee freudicnne
(lucrare postumă).
FRUSTRARE, stare a celui care
este privat de o satisfacţie legitimă,
care este înşelat în speranţele sale.
Frustrarea se poate datora lipsei unui
obiect (lipsa de hrana) sau întâlnirii unui
obstacol pe calea împlinirii dorinţelor. Se
spune că dificultăţile sunt externe, atunci
când rezultă din mediu (fructele sunt în
pom, dar pa/nicul veghează), şi interne,
atunci când ele depind de individ (simţul
său moral îi interzice furtişagul).
Frustrarea nu se defineşte însă prin
obstacol, pentru că, în realitate, nimic nu
ne permite să ştim ce va ti apreciat ca atare
de către subiect. Una şi aceeaşi situaţie
poate fi resimţită ca favorabilă de către o
persoană şi poate fi trăită ca frustrantă de
către alta. Vindecarea, de exemplu, nu este
întotdeauna primită cu satisfacţie, deoarece
unii găsesc mai multe avantaje în a fi bolnavi
(nu mai au responsabilităţi, ceilalţi se
ocupă de dânşii etc.) decât sănătoşi. Aşadar,
nu ştim dacă individul este frustrat decât
studindu-i comportamentul.
Reacţiile la frustrare sunt variabile: ele
depind de natura agentului frustrant şi de
personalitatea celui supus acţiunii acestui
agent. Răspunsul, în general, este agresiv.
Ostilitatea poate viza obstacolul (copilul
mic îşi manifestă furia la adresa mamei
sale), se poate deplasa asupra unui substitut
(copilul îşi bate ursuleţul) sau vizează
propria persoană (unele sinucideri în rândul
134
şcolarilor, consecutive unei mustrări, se
explică prin acest mecanism). în alte cazuri,
agresiunea, total inhibată, este înlocuită de
regresiune* la un stadiu anterior al dezvoltării
(reapariţia enureziei'...).
După importanţa lor şi după mometul
în care se produc, frustrările determină
consecinţe mai mult sau mai puţin durabile
la cei care le îndură. Ele sunt cu atât mai
grave cu cât se manifestă mai precoce.
J. Mac V. Hunt a demonstrat că, la şobolani,
comportamentul de depozitare este cu
atât mai intens cu cât animalele au fost
mai private de hrană la vârsta lor tânără,
în comparaţie cu şobolanii care au primit
întotdeauna o alimentaţie abundentă. Dezvoltarea
generală este de asemenea afectată
de carenţele afective" precoce. Experimentând
pe doi iezi gemeni, alăptaţi de
mama lor, unul dintre ei fiind separat de
aceasta timp de o oră pe zi. apoi amândoi
fiind privaţi de lumină, H. S. l.iddell a
constatat că iedul care nu a fost separat
sa adaptat noii situaţii, pe când celălalt a
murit. într-o creşă-model, R. Spitz a constatat
că sugarii privaţi de mama lor prezentau
o sensibilitate crescută la infecţii
banale (mortalitate 37%) în comparaţie cu
cei dintr-o grădiniţă, unde nu s-a înregistrat
nici un deces. Frustrări mai puţin
grave, cum este privarea de blândeţea
maternă, au consecinţe caracteriale: copilul
devine egoist, hipersensibil şi dependent
de părinţii săi. Educaţia nu constă în suprimarea
frustrărilor, ci în dozarea lor, în
funcţie de rezistenţa individului.
FUGĂ, părăsire a domiciliului,
escapadă.
Ea este la copil epilogul unui conflict cu
anturajul (părinţi, învăţători, educatori),
atât reacţie de opoziţie faţă de mediul care
nu-1 satisface cât şi speranţă confuză de a
găsi altundeva ceea ce îi este refuzat aici.
Adulţii nevrozaţi, dezechilibraţi au uneori
aceeaşi atitudine. Fuga, conduită conştientă,
este în acest caz mărturisirea eşecului.
Sunt însă şi dispariţii de la domiciliu
care răspund unei porniri impulsive, cvasiautomatice,
mai mult sau mai puţin conştiente.
Acestea se întâlnesc în epilepsie,
schizofrenie şi în stările confuzionale.
FUGĂ DE IDEI, exaltare psihică.
Toate procesele mentale par accelerate,
ideile se precipită tumultuos, se înlănţuie
în dispreţul oricărei logici, după cheful
asociaţiilor superficiale, într-un discurs
incoerent. Această manifestare se observă
mai ales în manie*.
FUNCŢIE, ansamblu de operaţii
strict dependente unele de altele,
al căror joc armonios exprimă viaţa
organismului.
După J. Dewey', funcţia constituie
unitatea fundamentală a oricărei conduite,
ea fiind un act adaptat. Jocul, de exemplu,
nu este accidental: este o funcţie — spune
EL Claparede —, deoarece satisface trebuinţele
prezente ale copilului, ajutându-l
totodată să-şi pregătească viitorul. Mecanisme
psihologice cum sunt fantazarea şi
refularea au şi ele o valoare funcţională,
fiind modalităţi de apărare a personalităţii
contra tensiunilor pe care le suferă.
FUNCŢIE SIMBOLICĂ -* TEORIA
OPERATORIE.
FUNCŢIONAL, care priveşte o
funcţie.
Psihologia funcţională este o metodă
de abordare a activităţii mentale. în loc
de a se întreba: „Care este natura vieţii
psihice?" (punct de vedere structural) sau
„Cum se desfăşoară operaţiunile mentale'?"
(punct de vedere mecanicist), ea cercetează
cauzele fenomenelor psihologice,
semnificaţia lor, valoarea lor adaptativă
(care este funcţia emoţiei, a visului etc.).
Punctul său de vedere este dinamic. Psihologia
funcţională pune problema conduitei
şi ajunge la acţiunea practică, deoarece
scopul postulat dictează căutarea mijloacelor.
Dacă, de exemplu, considerăm
somnul o funcţie de apărare contra epuizării,
iar în anumite nevroze* vedem rezultatul
unei suprasolicitări*, ne vom gândi să
instituim cure de somn pentru a trata
tulburările nevrotice.
Educaţia nouă este funcţională, în sensul
că ea nu mai consideră inteligenţa ca pe
o entitate, ci ca pe un instrument aflat la
dispoziţia copilului. Pentru ca acesta să se
servească de el, trebuie să-i simtă nevoia,
trebuie trezit interesul său în această
direcţie. Tocmai ţinând seama de trebuinţele
şi de interesele copilului îl putem mai
bine instrui şi îi putem dezvolta resursele
naturale.
FURIE, emoţie subită, cu tendinţă
agresivă, care se manifestă printr-o
vie animaţie expresivă, gestuală şi
verbală, uneori incontrolabilă.
Clasic se disting furia palidă sau lividă
şi furia roşie, definite astfel după coloraţia
feţei. La copii se observă „furiile albe",
care tind la sincopă. Furia survine în
situaţii de frustrare, când individul se arată
incapabil de a le domina. Unor persoane
nevolnice sau nevrozate furia le oferă
ocazia să-şi afirme personalitatea neliniştită.
Când nu se îndrăzneşte înfruntarea
subiectului furiei, are loc o deplasare asupra
lucrurilor neanimate sau asupra fiinţelor
lipsite de apărare, copii sau animale.
Psihanaliza descoperă aici o regresare la
stadiul sadico-anal.
135