DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

PARAPSIHOLOGIE
şi crearea condiţiilor optime pentru o acuplare
fecunda. Ea poate fi indusă experimental
prin injectarea de hormoni în
corpul animalelor sau. dimpotrivă, poate fi
suprimată prin castrare (D. S. Lehrmann).
> FEROMONÂ.
PARAFILIE, perversiune" sexuală.
Potrivit definiţiei adoptate de American
Phychiatric Association (DSM III, 1989)
şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii,
parafilia se caracterizează prin căutarea
regulată a plăcerii sexuale sau a unei
excitaţii genitale cu ajutorul unui „obiect"
Pentru a se putea pune diagnosticul de
parafilie este necesar ca plăcerea sexuală
să fie întotdeauna subordonată actului
anormal şi ca subiectul să fie conştient de
caracterul deviant al sexualităţii sale. Principalele
forme de parafilie sunt fetişismul,
travestismul, exhibiţionismul, voieurismul,
sadismul, masochismul, pedofilia, zoofilia.
PARALIZIE, diminuare importantă
sau abolirea motricitatii.
Paralizia se datorează în general unei
atingeri a encefalului (paralizie centrală),
a măduvei sau a unui nerv periferic (paralizie
periferică), dar poate fi şi consecutivă
unei suferinţe musculare (miopatie, de
exemplu) sau unei disfuncţii a joncţiunii
neuromusculare (miastenie).
între diversele varietăţi de paralizie,
paralizia generală progresivă ocupă un loc
deosebit, deoarece ea se caracterizează mai
puţin prin deficienţă motorie (dificultatea
vorbirii, tremurai mâinilor) cât prin tulburări
mentale. Cauzată de treponema
pallidum a sifilisului (meningoencefalită
difuză), această afecţiune se manifestă pe
plan psihic printr-o amnezie' progresivă
care poate duce la o dezorientare totală în
spaţiu şi în timp, prin deteriorarea inteligenţei
şi a simţului moral, modificarea
afectivităţii (în sensul unei sensibilităţi
afectate sau, dimpotrivă, al insensibilităţii);
uneori apare delirul (idei de grandoare,
ipohondrie) şi bolnavul se îndreaptă spre
demenţă' totală. Pronosticul paraliziei
generale, altădată fatal, sa transformat
datorită utilizării penicilinei în doze mari.
Un alt tip de paralizie se poate observa la
persoane care nu prezintă nici o leziune
nervoasă (integritate a reflexelor). Este
vorba de o inhibiţie funcţională de origine
cabilă prin psihoterapie. -» ISTERIE.
PARAMNEZIE, iluzie de memorie.
Trecutul şi prezentul apar amestecate,
realul şi imaginarul se confundă. Subiectul
întâmpină dificultăţi în a localiza în timp
în mod exact o amintire sau crede a recunoaşte
o situaţie, un loc, un obiect sau o
persoană care sunt, în realitate, necunoscute.
Această tulburare se întâlneşte cel
mai adesea în sindromul lui Korsakov' sau
în epilepsiile temporale.
PARANOIA, psihoză cronică a
cărei caracteristică este un delir
sistematizat, adică coerent, clar,
logic, cu punctul de pornire într-o
idee precisă.
Se disting patru forme de delir
paranoiac: 1) delirul de revendicare, în
unui prejudiciu, cere cu înverşunare reparaţia,
iar uneori caută să se răzbune singur
(incendiu, omor...); 2) delirul pasional,
a cărui temă poate fi gelozia sau un
ideal mistic, de exemplu; 3) delirul de
interpretare, care se asociază aproape
întotdeauna cu sentimentul de a fi obiectul
unei animozităţi generale; 4) delirul de
relaţie al senzitivilor sau paranoia senzitivă
(E. Kretschmer), în care subiectul, hipersensibil
şi vulnerabil, trăieşte o relaţie dificilă
cu lumea care îl zdrobeşte. Paranoia
senzitivă se distinge de paranoia veritabilă
prin absenţa agresivităţii.
Paranoicii atrag atenţia prin orgoliul lor
nemăsurat, prin rigiditate psihică, mefienţă
generală, hipersensibilitate şi gândire paralogică
(adică raţionamentul lor, perfect
logic, se întemeiază pe postulate false, pe
erori, pe iluzii dictate de o afectivitate
anormală). Vechii autori considerau paranoia
ca pe o psihoză dependentă de cauze
interne. Actualmente se insistă mai degrabă
pe rolul evenimentelor existenţiale în
declanşarea acestor tulburări (K. Jaspers,
E. Kretschmer, J. Lacan). Se pare că persoana
incapabilă să suporte o situaţie traumatizantă
regresează până la un stadiu
primitiv al dezvoltării afective (sadic-anal)
şi utilizează proiecţia 1 , creatoare de falsă
realitate, ca pe un mecanism privilegiat de
apărare al Eului (propoziţia „îl urăsc"
devine „el mă urăşte").
PARANOID, adjectiv utilizat pentru
a desemna anumite stări psihice
care amintesc prin unele aspecte
de paranoia.
în Franţa se foloseşte în mod obişnuit
pentru a caracteriza un delir prost structurat,
incoerent, greu de pătruns (formulare
abstractă, neologisme), al cărui tip se întâlneşte
în schizofrenie". Pentru americani
(DSM III), „tipul paranoid" este o formă
de schizofrenie dominată de una sau mai
multe dintre manifestările următoare: idei
delirante de grandoare, gelozie, halucinaţii
pe tema persecuţiei sau a grandorii.
PARAPSIHOLOGIE, disciplină care
studiază fenomenele paranormale
(clarviziune, telepatie, telekinezie...)
în numeroase ţări, cercetători veniţi din
orizonturi diferite se străduiesc să verifice
realitatea acestor fenomene şi să le
explice. Utilizând observaţia „armată",
metoda statistică şi experimentul, ei au
încercat să introducă raţionalitatea în
domeniul iraţionalului.
După ce a studiat timp de mai mulţi ani
arta prezicerii, F. Laplantine (1988) ajunge
la concluzia că acest fenomen este un
mod de comunicare senzorial, intermitent,
involuntar şi semieonştient. care nu este
nici explicabil şi nici reproductibil după
voie. R. Chauvin, pe de altă parte, a extins
la animale experienţele de parapsihologic,
spre a determina dacă şoarecii posedă
capacitatea de a prevedea viitorul (precogniţie).
Un mecanism automat trimite
într-un mod cu totul aleator un curent
electric într-o parte sau alta a unei cuşti;
şoarecele utilizat ca subiect de experienţă
este avertizat prin aprinderea unui beculeţ
că va trece curentul electric, fără a şti în ce
parte se va produce şocul; dacă el se află
în „locul cel bun", atunci nu va simţi
curentul electric. Or, experienţa, repetată
de foarte multe ori, arată că şoarecele se
găseşte în partea care nu primeşte impulsuri
electrice mult mai adesea decât prevede
calculul probabilităţilor (Chauvin,
Unele lucruri pe care nu mi le explic, 1976).
Numeroşi cercetători (H. Bender,
L. T. Bendit, J. B. Rhine, E. Servadio...) au
stabilit realitatea percepţiei extrasenzoriale\
fără a şi-o fi explicat. S. Freud vedea
în telepatie modul de acţiune arhaic prin
care indivizii ajung să se înţeleagă unii cu
alţii, mod care a fost împins în arierplan în
cursul dezvoltării filogenetice (adică în