DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

ANXIETATE
ANXIETATE, stare afectivă caracterizată
printr-un sentiment de
insecuritate, de tulburare, difuz.
Adesea folosit ca sinonim al angoasei,
termenul anxietate se deosebeşte de cel
dintâi prin absenţa modificărilor fiziologice
(senzaţie de sufocare, transpiraţie,
accelerarea pulsului...), care nu lipsesc
niciodată în cazul angoasei. Numeroase
şcoli încearcă să explice geneza anxietăţii
prin prisma poziţiilor lor doctrinale. Pentru
teoreticienii învăţării această stare ar fi o
reacţie de teamă condiţionată, o tendinţă
dobândită. Pentru psihanalişti, dimpotrivă,
anxietatea s-ar explica prin frustrările libidoului'
şi interdicţiile dictate de Supraeu*;
anxietatea ar fi semnalul de pericol adresat
Eului* — adică personalităţii conştiente —
care, astfel prevenit, poate reacţiona prin
măsuri adecvate sau mobilizându-şi mecanismele
de apărare*.
APARAT PSIHIC, model teoretic
imaginat de S. Freud pentru a
reprezenta şi a face inteligibilă
funcţionarea vieţii mentale.
Freud a elaborat două teorii ale aparatului
psihic. Prima, formulată în 1900,
concepe aparatul psihic după modelul
arcului reflex, cu o extremitate senzorială
şi o extremitate motorie. Percepţiile (polul
senzorial) lasă în psihismul nostru impresii
dintre care multe nu devin aproape niciodată
conştiente. (Acest sistem inconştient
nu este numai sediul amintirilor uitate,
ci şi acela al impulsiilor* înnăscute şi al
anumitor dorinţe*.) La extremitatea motorie
se situează sistemul preconştient'.
Inconştientul şi preconştientul sunt separate
de cenzură", care reglează pasajul
dintre aceste două sisteme. A doua teorie a
aparatului psihic, expusă în 1923, rectifică
unele puncte slabe ale primei teorii. Ea
distinge în personalitate trei"„instanţe":
1) Eul", care este în raport cu percepţiile,
reglează desfăşurarea proceselor psihice
în timp şi le supune probei realităţii;
2) Şinele", în care se agită impulsiile
noastre primitive", pe care Eul ar vrea
să le supună puterii sale; 3) Supraeul',
care se exprimă prin morală. Şinele se
supune principiului plăcerii', Eul se supune
principiului realităţii'.
APATIC, în caracterologia lui
G. Heymans şi E. Wiersma, tip de
personalitate care se defineşte
printr-o slabă emotivitate' (nE),
inactivitate (nA) şi lentoarea reacţiei
la impresii (S).
Apaticul este opus colericului' (E.A.P.).
Om al principiilor şi rob al obişnuinţelor,
el se caracterizează prin placiditate, calm
şi conformism. Introvertit, secretos, nu este
lesne de descifrat. Este un spirit raţional,
rece, opac la consideraţiile sentimentale.
APATIE, indolenţă, lipsă de energie,
aparentă insesibilitate la stimulările
afective.
Această stare poate fi legată de constituţia
fizică, de o disfuncţie endocrină
(insuficienţă tiroidiană sau suprarenală),
de o tulburare nervoasă (depresie, confuzie
mentală, demenţă...) sau de anumite condiţii
de viaţă de lungă durată (detenţie,
şomaj).
APRAXIE, pierdere a capacităţii de
a executa gesturi sau acte elementare,
fără ca aceasta să se datoreze
unei paralizii sau deficienţe motorii.
Se disting mai multe varietăţi de apraxie:
1) apraxia buco-facială (imposibilitatea
de a executa la comandă mişcări ale gurii
şi feţei); 2) apraxia îmbrăcării; 3) apraxia
ideomotoare (imposibilitatea de a face un
gest simbolic, de felul salutului militar);
4) apraxia ideatoare (imposibilitatea de a
utiliza corect un obiect, de exemplu de a
aprinde o lumânare). Subiectul îşi imaginează,
descrie gestul care i se cere a fi
executat (şi pe care el ar vrea să-1 execute),
dar fără a izbuti să-1 facă: a „uitat" schema
dinamică gestuală. Apraxia nu este o
agnozie*, ci mai degrabă o amnezie*
motorie datorată unor leziuni ale scoarţei
cerebrale.
Apraxia constructivă este o tulburare privind
executarea desenelor şi a sarcinilor constructive
(puzzle, cuburi...): bolnavul (desenele din
dreapta) este incapabil să reproducă desenele
din stânga
APTITUDINE, dispoziţie naturală
şi dobândită de a efectua anumite
sarcini.
După E. Claparede, aptitudinea este
ceea ce permite diferenţierea indivizilor
atunci când, la o educaţie egală, îi privim
din unghiul randamentului. Potrivit domeniului
în care se manifestă, aptitudinile se
clasifică în intelectuale, senzoriale, motorii
etc. Funcţii generale ca atenţia şi judecata
vor fi considerate aptitudini, la fel ca şi
dispoziţiile particulare, cum ar fi abilitatea
de a desena.
ARIERAŢIE
Timp îndelungat aptitudinile rămân
nediferenţiate şi, în general, numai cu
începere de la vârsta de aproximativ 10 ani
ele prind a se preciza. Pe când aptitudinea
pentru muzică şi desen se manifestă destul
de precoce, cele pentru matematică şi
cercetare ştiinţifică nu apar înainte de
14 sau 16 ani. Diagnosticarea aptitudinilor
este o sarcină importantă a consilierilor*
de orientare şcolară şi profesională, care
au misiunea de a-i călăuzi pe tineri în
alegerea unei profesii.
ARHETIP, model primitiv etern.
Acest termen, luat de la Sfântul
Augustin, a fost introdus în psihologia
abisală de C.G. Jung (1919) pentru a
desemna imaginile arhaice (dragonul,
Paradisul pierdut...) care constituie un fond
comun al întregii umanităţi. Le regăsim la
fiecare persoană, din toate timpurile şi de
pretutindeni, alături de amintirile personale.
Vehiculate de fabule, mitologie,
basme şi legende, arhetipurile se manifestă
în vise*, deliruri* şi artele picturale. Ele
constituie conţinutul a ceea ce Jung
numeşte inconştientul colectiv.
ARIERAŢIE, stare a unui copil sau
a unui adult întârziat în dezvoltarea
sa.
Această întârziere, care se evaluează în
raport cu media grupului căruia îi aparţine
individul în cauză, poate fi globală sau,
dimpotrivă, să nu afecteze decât o parte a
personalităţii*. Când sunt atinse funcţiile
psihice, subiectul este incapabil să reuşească
în viaţă; dacă este vorba de un
copil, acesta se dovedeşte inapt să înveţe,
fiind naiv şi egocentric.
1) Arieraţia intelectuală corespunde
unei insuficienţe congenitale a dezvoltării
inteligenţei care se manifestă precoce şi,în