DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

DEDIFERENŢIERE
adunate de el însuşi. Vocabularul nu este
format din cuvinte goale, ci din termeni
plini de experienţele trăite. Cititul, scrisul,
calculul care se raportează la acest vocabular
nu mai sunt exerciţii fastidioase, ci
lucrări vii. legate de viaţa copilului. Pentru
a se exprima, el nu dispune numai de
limbajul scris sau vorbit, ci şi de desen,
de modelaj, de dans, de cântec şi de jocul
dramatic. Metodele pedagogice ale lui
Decroly (jocuri educative, metoda globala,
centrele de interes) s-au bucurat de o mare
DEDIFERENŢIERE, evoluţie a unui
proces care merge de la complex la
mai simplu.
în domeniul psihologicului acest mecanism
este legat de regresiune, manifestându-se
printr-o diminuare a bogăţiei
activităţilor unui individ, care devin mai
puţin specifice. în patologia nervoasă, ca
urmare a cercetărilor lui J.H. Jackson, prin
acest termen se desemnează procesul de
dezintegrare a funcţiilor superioare observate
în cazul leziunilor cerebrale. Jackson
concepe sistemul nervos central ca pe o
structură ierarhizată care cuprinde mai
multe grade, fiecare controlând nivelul
care îi este inferior. Dezintegrarea unei
funcţii superioare are deci ca efect descătuşarea
funcţiei imediat subiacente. într-o
perspectivă apropiată, H. Ey (19(X)-1977)
a dezvoltat o teorie organodinamică a psihiatriei,
în care boala mintală este considerată
„o formă de regresiune sau de stopare
a vieţii psihice, determinată de o
tulburare a substratului său organic" (1951).
Această leziune nervoasă are ca efect
descătuşarea „conflictelor şi pulsiunilor
arhaice sau inconştiente".
DEFICIENT, subiect care prezintă
o insuficienţă mentală, motrice sau
senzorială.
Educaţia copiilor deficienţi intelectual
sau orbi. surdomuţi, infirmi motor, incapabili
să urmeze clasele normale, se face
în instituţii specializate, care dispun de
tehnici şi de material pedagogic adaptat
acestor cazuri. în majoritatea oraşelor
franceze există clase de integrare şcolară"
(Cl.l.S.), incluse în şcolile primare şi în
institutele medico-pedagogice'. dar numărul
ŢĂMÂNT SPECIAL.
DEFICIENTĂ INTELECTUALĂ,
insuficienţă sau întârziere in dezvoltarea
inteligenţei.
Deficienţa intelectuală determină o
incapacitate socială care, în cazurile cele
mai grave, poate justifica instituirea unei
tutele. Ca urmare a deficitului de inteligenţă,
întârziatul mintal este inadaptat la
societate. Lipsit de discernământ, naiv şi
influenţabil, el se dovedeşte uneori incapabil
de a-şi satisface trebuinţele şi de a
avea grijă de dânsul. în acest caz este
necesar să fie plasat într-un stabiliment
potrivit stării sale.
Depistarea deficienţilor pe plan intelectual
nu este chiar atât de uşoară pe cât
s-ar putea crede. Unii indivizi docili, bine
educaţi, care posedă o excelentă memorie
şi o mare fluenţă verbală, au cunoştinţe
generale întinse care pot să inducă în
eroare. La cealaltă extremă, persoane
terne, şterse, timide, au un bun nivel intelectual,
deşi s-ar putea crede contrariul.
Psihologii utilizează metoda testelor
pentru a aprecia nivelul de inteligenţă al
persoanelor examinate. Pentru specialişti
deficienţa intelectuală se poate defini
statistic, prin referire la media populaţiei
generale: un întârziat mintal se situează
în acea arie a curbei care cuprinde 2,2%
indivizi inferiori din populaţia totală;
coeficientul de inteligenţă al deficientului
intelectual este egal sau inferior lui 68 pe
scara lui Wcchslcr. întârziatul mintal nu
suferă de nici o boală deosebită: este pur
şi simplu un individ care nu reuşeşte să se
adapteze în mod armonios grupului său
social din cauza insuficienţei sale intelectuale.
-ARIERAŢIE; DEVIAŢIE STANDARD.
DEFULARE, acţiune de aducere în
conştiinţă a ideilor şi tendinţelor
refulate.
Exteriorizarea conflictelor interioare
poate surveni accidental (cu ocazia libaţiilor
alcoolice, de exemplu), dar ea este în
general provocată prin tehnici psihoterapeutice,
cum sunt narcoanaliza, psihanaliza
sau psihodrama. Datorită acestor
metode, subiectul este determinat să vadă
clar cauzele tulburărilor sale şi să le critice.
Drept urmare, el îşi poate rezolva tensiunile
reprimând în mod voluntar tendinţele
pe care le socoate inacceptabile (represiune*)
sau, dimpotrivă, acceptându-le şi
integrându-le în viaţa sa conştientă.
-• ABREACTIE.
DEGENERESCENTĂ, degradare
progresivă a personalităţii, care
se accentuează din generaţie în
generaţie.
Introdus în literatura psihiatrică de
către A. Morel (1857) şi popularizat de
V. Magnan (1890), acest concept pune
accentul pe predispoziţia ereditară la boli
mintale. După o vogă abuzivă — se
vorbea de degenerescentă când faţa nu
DELINCVENTĂ
avea trăsături regulate, dinţii nu erau bine
plantaţi, urechile diforme etc. —, acest
termen a căzut în desuetudine. Cu toate
acestea, ideea unei constituţii morbide
persistă şi dă loc la cercetări asupra eredităţii
psihozelor, nevrozelor şi arieraţiei.
DELAY (dean), medic şi psihofiziolog
francez (Bayonne, 1907 - Paris,
1987).
Agregat de medicină la 31 de ani,
doctor în litere la 35 de ani, devine la
39 de ani profesor titular la catedra de boli
mintale şi ale enccfalului la Universitatea
din
1 pe care o ocupă până î
197(1. A fost şi director al Institutului de
psihologie de la Sorbona (1951-1970).
A exercitat o marc influenţă asupra psihologiei
şi psihiatriei contemporane datorită
g
ţului tactil
lucrărilor sae p ţ
(Astereognoziile şi sensibilităţile cerebrale,
1934), memoriei (Disoluţiilc memoriei,
1942; Maladiile memoriei, 1943), emoţiilor,
mecanismelor fiziologice şi biologice
ale electroşocului, psihofarmacologiei
(droguri halucinogene „tranchilizante" etc),
dereglărilor de dispoziţie (Les dereglements
de l'humeur, 1947). Opera sa literară
este şi ea importantă: trei culegeri de
nuvele şi mai ales studiul Tinereţea lui
Andre Gide (1957). A fost ales membrii
al Academiei de Medicină (1955), apoi
membru al Academiei Franceze (1959).
DELINCVENTĂ, totalitatea infracţiunilor
în raport cu legile societăţii.
Fiecare societate are criminalii săi, al
căror număr este sensibil stabil de la un an
la altul (în Franţa procentajul mediu se
situează în jur de b'/