DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca

DISARMONIE
DISARMONIE, discordanţă în dezvoltarea
anumitor funcţii, dezvoltare
care nu se realizează în modul
aşteptat, sincron şi armonios.
Creşterea fizică, intelectuală şi afectivă
a unui copil cunoaşte progrese, opriri
(fixaţie*) şi chiar reculuri (regresii*). în
dezvoltare intervin cel puţin trei factori:
maturizarea, învăţarea şi motivaţia. De
exemplu, un copilaş normal, în vârstă de
15 luni, al cărui echipament nervos, osos
şi muscular este suficient pentru a merge,
nu o va face dacă nu o doreşte, dacă nu a
fost suficient de stimulat în acest sens sau
dacă faptul de a merge i se pare periculos.
Există, în acelaşi fel. disarmonii privind
dezvoltarea funcţiilor intelectuale, achiziţia
de cunoştinţe, psihomotricitatea şi împlinirea
afectivă. Un copil poate fi supradotat
într-un domeniu şi total deficient în alt
domeniu.
Numim Jisarmonie evolutivă organizarea
patologică a personalităţii, în care
intră toate discordanţele dezvoltării intelectuale
şi afective. Este vorba în acest caz
de o stare prepsihotică, cu posibilitatea
unei evoluţii spre psihoză.
DISARTRIE, tulburare a vorbirii.
Articularea cuvintelor este defectuoasă,
silabele sunt repetate, subiectul bolboroseşte.
Disartria are o origine centrală, ea
observându-se mai ales în unele boli organice
ale creierului, cum sunt delirium tremens",
demenţa" sau paralizia generală* de
origine sifilitică. -