Manual Vanator - 2009.pdf - AGVPS

poate fi surprins nici atunci când se hrăneşte cu ciocul înfipt în pământ.Ciocul, inconfundabil la sitar, este de două ori mai lung decât capul, avândcirca 8 cm lungime şi vârful uşor îngroşat. În această îngroşare se deschid celedouă orificii nazale, relativ fine (planşa 42). Vârful ciocului este mobil pentrua putea apuca hrana din sol fără deschiderea ciocului, ci doar a vârfuluiacestuia.Dimorfismul sexual este puţin evident. Totuşi masculii se deosebesc defemele prin: corpul mai mic şi partea ventrală mai cenuşie, comparativ cu afemelelor care este gălbuie-albicioasă, şi prin capetele oaselor pubis maiapropiate.Simţuri: Sitarul are văzul şi auzul fine, dar excelează şi printr-unremarcabil simţ al pipăitului, graţie căruia reuşeşte să descopere hrana căutatăîn pământ (râme, insecte şi larvele acestora).Glas: Sitarul scoate un „corăit” discret caracteristic, urmat de piscuitmai puternic, auzite în perioada împerecherii. Femela speriată de lângă cuibsau de lângă pui scoate un strigăt scurt, asemănător celui emis de gaiţă, darmai discret.Longevitate: Este apreciată la 12 ani.Habitat: Este o pasăre de pasaj, care cuibăreşte în număr redus şi în zonamontană a ţării noastre. În toate iernile blânde rămân exemplare, puţine la număr,care iernează în Delta şi Lunca Dunării, dar şi în pădurile din câmpie. Esenţialpentru sitar este solul umed şi neîngheţat, din care să-şi poată agonisi hrana.Primăvara este frecvent întâlnit în pădurile şi izlazurile împădurite depe versanţii apelor curgătoare cu orientare nord - sud, iar toamna în luncileapelor de şes. De menţionat că preferă arboretele tinere, ajunse în stadiul deprăjiniş, instalate pe soluri trofice.Hrană: râme, alte larve din sol şi de sub frunzişul pădurii, insecteadulte etc.Obiceiuri: Migrează numai noaptea, în grupuri mici, iar duratapasajului depinde de evoluţia vremii. La instalarea bruscă a primăverii, dupăierni lungi, pasajul este scurt, dar puternic. Înrăutăţirea bruscă a vremii şizăpezile târzii din aprilie pot opri pasajul şi pot obliga multe femele să depunăponta pe teritoriul ţării noastre, chiar în zone de dealuri înalte, la limita de jos azăpezii. Astfel de situaţii sunt însă rare.121