Manual Vanator - 2009.pdf - AGVPS

ca ulterior să intre în decrepitudine. În această perioadă, tocirea egaleazăcreşterea colţilor, ca apoi să o depăşească şi trofeul să înregistreze o scăderedin ce în ce mai evidentă în lungime şi ca valoare. Scroafele au însă colţi curădăcină care se închide cu vârsta, fără posibilitate de creştere după 5-6 ani(planşa 23).Greutatea vierilor poate atinge şi chiar poate depăşi, în situaţii deexcepţie, 300 de kg, pe când a femelelor, chiar foarte dezvoltate, este demaximum 150 - 180 kg. De regulă, vierii puternici au circa 150 - 200 kg, iarscroafele adulte 120 - 150 kg.Longevitate: În condiţii de libertate, mistreţii ajung rar la 18-20 de ani.În captivitate însă, această vârstă este frecvent depăşită, fiind citate, înliteratură, longevităţi de 30 de ani în grădini zoologice.Sunete: Cele scoase de mistreţi seamănă, până la identitate, cu cele aleporcului domestic. În ciurdă, atunci când mănâncă liniştiţi, purceii care sug şiscroafele care alăptează scot grohăituri uşoare, profunde, de bună dispoziţie.Mai stridente sunt guiţăturile purceilor care s-au pierdut sau care solicităinsistent să sugă. Scroafele emit un grohăit scurt şi adânc când au intenţia de a-şi avertiza semenii ori de a speria duşmanii. Dacă intenţia este de a preveniciurda asupra vreunui pericol scroafa pufăie puternic. Pufăie a avertisment şiatunci când un anume detaliu necunoscut i-a stârnit suspiciunea.Când mistreţii sunt atacaţi scot „zgomote de os”, de fapt un scrâşnetdin măsele, iar când sunt puşi în inferioritate, guiţă ca şi porcul domestic. Doarvierii maturi nu se tânguie niciodată.Urme: Amprentele „tipar” şi urmele „pârtie” seamănă oarecum cu celede cerb, dar nu pot fi nicidecum confundate cu acestea. Diferenţele au fost dejadescrise în textul destinat urmelor cerbului.Râmăturile, alte indicii alimentare, excrementele şi semnele lăsate pearbori, la scăldători, la locul de hrănire şi la trecători, constituie tot urme aleprezenţei ori trecerii mistreţului, care analizate ne dau informaţii complexeprivind existenţa acestuia.Simţuri: Mistreţul are atât mirosul, cât şi auzul foarte fine. Văzul înschimb este mai slab, sesizând bine doar obiectele în mişcare. Are însă omemorie aparte a locului, astfel încât descoperă uşor orice detaliu nou apărutîn peisaj.Biotop: Preferă pădurile întinse de foioase şi de amestec, dar selocalizează frecvent şi în trupurile mici de pădure, dacă sunt dese, precum şi în62