Manual Vanator - 2009.pdf - AGVPS

Sunete: Cel mai frecvent sunet auzit la caprele negre este un „şuierat”relativ strident, de alarmare a semenilor. Acest şuierat pare mai mult expresiacuriozităţii decât a spaimei, fiind de regulă urmat de baterea pământului cupiciorul.Iezii îşi cheamă mama printr-un behăit asemănător celui emis deconfraţii domestici, la care capra răspunde asemănător, dar pe un ton mai jos.Atât ţapul cât şi capra bătrână scot, în timpul alergatului, suneteinconfundabile, a căror tonalitate poate fi plasată între sforăit şi mormăit.Urme: Urmele tipar sunt asemănătoare cu cele ale caprei domestice,fiind însă mai lungi, corespunzătoare unor copite mai zvelte, evidenţiindu-secu claritate şi un anumit spaţiu între cele două jumătăţi paralele ale acestora.Vârful este ascuţit, iar marginile exterioare ale copitelor sunt imprimate maievident decât talpa cărnoasă. Când fuge, capra neagră imprimă vizibil pinteniişi despică şi mai tare copita. Sexele nu se pot deosebi după urmă.Excremente: Sunt asemănătoare cu ale caprelor domestice.Simţuri: Capra neagră are un miros foarte dezvoltat şi un auz foartebun. Interesante sunt caracteristicile văzului. Capra neagră vede bine ladistanţă foarte mare, mai ales obiectele în mişcare, dar nu sesizează înapropiere vânătorul superficial camuflat, dacă nu se mişcă. De regulă,vânătorii începători acordă mai multă atenţie văzului, neglijând faptul că, pevânt favorabil, capra neagră simte omul după miros de la distanţe mai maridecât poate acesta trage cu arma cu glonţ (peste 300 m).Biotop: La origine, capra neagră pare să fi fost animal de pădure,staţionat spre limita golului alpin. Ulterior, împinsă de neliniştea provocată deactivitatea umană, s-a adaptat la viaţa din stâncăriile inaccesibile omului şianimalelor, situate deasupra limitei superioare a pădurii. Şi unele stâncăriiîmpădurite s-au dovedit adecvate speciei. Importantă este existenţa locurilorsigure de retragere, în situaţia în care capra neagră este încolţită de duşmani(lup, câini etc.).Hrana: Capra neagră este considerată un animal fidel locului de trai şiextrem de puţin pretenţios faţă de hrană. Consumă plante erbacee verzi şiuscate, lujeri şi muguri de foioase, licheni căzuţi din arbori şi de pe stânci şi, lanevoie, chiar ramuri subţiri şi cetină de răşinoase.Prin mişcări periodice spre pădure, atunci când ninge, şi spre golul demunte, unde zăpada este repede spulberată, mai ales atunci când în pădure57