Manual Vanator - 2009.pdf - AGVPS

6.2.2. Istoria dreptului de vânătoare în RomâniaPână în secolul XVIII, dreptul de vânătoare nu a fost materializat prinlegi scrise în Vechiul Regat, ci se respecta obiceiul pământului, derivat dindreptul roman. Românii, indiferent de starea lor socială, aveau libertatecompletă de a vâna oriunde şi oricând, vânatul devenind proprietatea celui cereuşea să „pună mâna pe el”. În Hrisovul lui Constantin Mavrocordat, din anul1744, se prevede la punctul 6: „el (clăcaşul) poate vâna slobod unde va voi”.La începutul sec. XIX, apar şi în Principatele Române primelereglementări scrise privind vânătoarea, inspirate după modelul celor din ţărileapusene.Condica lui Calimah în Moldova şi Condica lui Caragea în Muntenia,aplicate între anii 1817 şi 1832, sunt primele reglementări scrise care cuprinddispoziţii referitoare la vânătoare. Dreptul de vânătoare aparţinea încă oricui,mai ales în locurile neocupate, precum în vechiul drept roman. În acestecondiţii, „toate fiarele sălbatice se cuvin apucătorului, chiar de s-au rănit maiînainte de altul”.În plus, a fost statuat că: „proprietarul unei moşii nu poate lua cu silavânatul ce altul a vânat pe moşia sa, dar are voie a-l opri să nu mai intre pemoşia sa cu scop de a vâna”.Libertatea ţăranilor de a vâna a luat sfârşit în anul 1832, odată cuînceputul dominaţiei ruseşti. Se pune astfel, prin votarea RegulamentelorOrganice, prima limită a dreptului de a vâna atât în Muntenia, cât şi înMoldova. Dreptul de vânătoare se alătură dreptului de proprietate asupraterenului. Numai proprietarul mai putea avea „folosinţa de la mori, heleştee,păduri şi altele asemenea”.După Unirea din 1859, mai exact în anul 1864, sunt aprobate CodulCivil şi Codul Penal, care cuprind câteva dispoziţii referitoare în mod specialla vânătoare.În Codul Civil, la art. 503, este cuprinsă o prevedere care se invocă şiîn prezent: „orice animale sau zburătoare sălbatice care trec în cuprinsulnostru, se fac ale noastre, pe cât timp rămân la noi...”. Codul Civil francez,după care a fost tradus art. 503 din Codul Civil (românesc), consideră însăanimale sau zburătoare sălbatice: porumbeii şi lapinii (iepurii) crescuţi pelângă casă, albinele şi alte animale de cultură. În concluzie preluarea în limbaromână a prevederii din Codul Civil francez s-a făcut oarecum greşit.338