Manual Vanator - 2009.pdf - AGVPS

decembrie-ianuarie din primul an de viaţă. După căderea acestora, în ianuariefebruarieîncepe să crească cel de-al doilea rând de coarne, care sunt curăţateîn mai-iunie, când căpriorul împlineşte vârsta de un an. Aceste coarne auformă de suliţe sau de furci, de 8-15 cm lungime, şi au rozetele deja schiţate.Ele cad la sfârşitul toamnei, prin luna noiembrie (planşa 18).Longevitate: Este apreciată la 12-15 ani. Trofeele cele mai puternicesunt dezvoltate la 6-8 ani. Începând de la vârsta de 8 ani, trofeul masculilorintră în regres ca urmare a îmbătrânirii. Vârsta se apreciază uşor după uzuradentiţiei la exemplarele împuşcate, iar la cele în viaţă în funcţie de aspectulexterior şi trofeu (planşa 16).Sunete: Când se sperie sau când i se pare ceva suspect, atât ţapul cât şicapra brăhnesc sau latră. Capra brăhneşte mai îndelung şi pe un ton mai văitatdecât ţapul, care brăhneşte mai scurt şi mai grav. Iedul îşi cheamă mamaprintr-un piuit înalt ca tonalitate, iar mama îşi cheamă iedul printr-un piuit maidiscret. În timpul împerecherii, sunetele scoase de capră şi de ţap sunt diferite,după cum se cheamă între ei ori se aleargă.Urme: Sunt inconfundabile, putându-se deosebi cu uşurinţă de urmelealtor specii. Mai dificilă este deosebirea urmelor lăsate de mascul, de celelăsate de femelă. În fugă copita se despică şi sunt imprimaţi pintenii, pe cândla mersul liniştit se imprimă doar copita strânsă (planşa 17).Ţapul îşi mai deconspiră prezenţa în teren prin semnele frecăriicoarnelor de puieţi, arbuşti, tufişuri etc., ca modalitate de marcare ateritoriului, şi curăţirii coarnelor de piele.Excremente: Sunt asemănătoare cu cele de oaie, fiind însă mai mici.Diferenţierea se face uşor prin introducerea acestora în apă clocotită, mirosuldegajat de cele de oaie fiind inconfundabil.Biotop: Căpriorul preferă pădurile şi crângurile, de la munte până lacâmpie, precum şi vastul spaţiu agricol din zona de câmpie. Mai este întâlnit şiîn pădurile, în grindurile şi în incintele cultivate agricol din Delta Dunării.Foarte favorabile pentru specie sunt însă trupurile mici de pădure, situate înmijlocul terenurilor cultivate agricol, de la câmpie şi de pe coline.Hrană: Ierburile, frunzele, lujerii, mugurii şi, mai rar, coaja unor arborişi arbuşti tineri constituie hrană de bază în timpul iernii. La aceste sorturi semai adaugă fructele de lemn câinesc, de măceş, de păducel, de arţar, ghinda,jirul şi altele asemenea. În câmpul agricol se hrăneşte cu gramineele verzi,însămânţate toamna, cu alte plante cultivate şi cu plante din flora spontană.54