Manual Vanator - 2009.pdf - AGVPS

înjurăturile, semn de fire dură, se impun a fi eliminate din limbajulvânătoresc;invidia, care este un mare păcat, se impune a fi şi ea uitată caatitudine la vânătoare, deoarece face rău tuturor şi mai ales invidiosului.Ca în orice colectivitate, vânătorii trebuie să aibă răbdare să şi asculte,nu numai să vorbească. Aşa pot contribui, în mai mare măsură, la o atmosferăprietenească şi astfel se vor face plăcuţi ei înşişi.Atât la organizarea mesei, cât şi la curăţarea locului acesteia deresturile rămase, trebuie să contribuie toţi participanţii. Este considerat unafront pentru natură lăsarea locului, unde s-a servit masa, murdărit de resturilerămase de la ospăţ. La fel trebuie considerat şi gestul lăsării cartuşelor trase înţiitoare.Fără îndoială, că în afara regulilor vânătoreşti prezentate, există multealte obiceiuri care se impun a fi cunoscute şi respectate. Sunt obiceiuritradiţionale care fac parte, într-un anume fel, din patrimoniul culturiicinegetice autohtone, faţă de care există permanenta noastră obligaţie moralăde a o îmbogăţi.Ziua vânătorului este, deocamdată, pentru vânătorii din România doarun început. Acest început se încearcă a fi statuat printr-un act juridic cu puterede lege. În acest sens a fost propusă ziua de 20 septembrie, înscrisă încalendarul ortodox ca zi a Sfântului Eustaţiu. Propunerea a avut în vederelegenda conform căreia Eustaţiu Plachia, pe când urmărea un cerb, a văzutîntre coarnele acestuia, după ce l-a strâmtorat pe o stâncă, o cruce luminată deo aureolă cerească pe care strălucea Mântuitorul răstignit şi a auzit un glasdivin întrebându-l: „Plachia de ce mă goneşti?” Surprins şi speriat, vânătorul aîngenuncheat şi s-a rugat: „Doamne, învaţă-mă ce să fac.” Răspunsul a fosturmătorul: „Lasă-i viaţa acestui animal, du-te, caută un preot şi te botează.”Urmând îndemnul Mântuitorului, Eustaţiu a rămas o pildă de neuitat până înzilele noastre.Legenda rămâne doar legendă, dar şi motiv pentru stabilirea datei„Zilei vânătorului” în 20 septembrie.Desigur că intenţia de a statua şi în România această zi depinde desensibilitatea parlamentarilor faţă de patrimoniul nostru cultural-cinegetic şifaţă de patrimoniul nostru cultural în general.318