Manual Vanator - 2009.pdf - AGVPS

Vânătoarea cu chemătoarea sau prin ademenirea vânatului cuţipătoarea este o metodă aparte, practicată de puţini vânători care sunt bunicunoscători ai glasului animalelor sălbatice. Constă în imitarea glasuluifemelei sau al masculului în perioada împerecherii, al progeniturii, ori alspeciei pradă prinse, în scopul atragerii vânatului în bătaia armei. Este aplicatăcu succes la cerb în perioada boncănitului, la căprior în perioada alergatului, lalup, la vulpe, ocazional la pisica sălbatică şi la jderi, la gâşte, la raţe, la ierunci,uneori la cocoşul de munte şi la multe alte specii. Imitarea glasului animalelorse face cu diverse tipuri de chemători (planşa 65) sau, pur şi simplu, din gură.Folosirea chemătorilor electronice, fiind considerată lipsită de sportivitate, esteinterzisă prin lege. De foarte mare importanţă, pentru cei ce practică saudoresc să practice această metodă, sunt „urechea muzicală” şi experienţa.Vânătoarea cu atrape constă în ademenirea vânatului, până la odistanţă eficientă de tragere, cu ajutorul unor exemplare vii, piese împăiate sauimitaţii confecţionate din plastic ale speciei vânate (planşa 65). În modobişnuit metoda se practică la gâşte, la raţe şi la porumbei sălbatici. Combinatăcu chemarea vânatului, folosind chemătorile admise de lege, dă rezultate deexcepţie. Succesul aplicării metodei depinde însă de starea vremii şi, în plus,de locul şi mai ales de poziţia amplasării atrapelor.Vânătoarea la sărite este o metodă care se practică la câteva specii,fiind frecvent folosită la iepuri. Se poate practica şi la fazani, la sitari, labecaţine şi la potârnichi, ocazie cu care, întâmplător, sar şi alte specii admisela vânătoare. Succesul depinde de sensibilitatea vânatului, la rândul eiinfluenţată de starea vremii, de teren şi de perioada din sezonul de vânătoare.Este de la sine înţeles că la începutul sezonului de vânătoare, pe moină şi peun teren care permite apropierea fără zgomot, rezultatele sunt mai bune. Ca şicelelalte metode de vânătoare individuală, este o metodă sportivă de vânătoare,care pune în valoare cunoştinţele vânătorului, dar şi condiţia fizică a acestuia.În plus, este o metodă protecţionistă, în situaţia în care vânătorul trebuie să-şiducă singur vânatul, fiind obligat să se declare mulţumit cu puţine piese.Vânătoarea cu câinele pontator se practică în câmp deschis sau întufişuri care permit urmărirea acestuia cu privirea sau după zgomotul„clopoţelului” prins de zgardă. Vânătorul, însoţit de câinele său, mai bine saumai puţin bine dresat, parcurge terenul până ce câinele rămâne în „aret”.238