Manual Vanator - 2009.pdf - AGVPS

altul. Vânatul sedentar se mişcă mai puţin, dar totuşi circulă, acesta depăşinduneori frontierele, mai ales atunci când habitează în apropierea lor.Din acest motiv, logo-ul precizat a fost considerat ca foarte inspirat,fiindcă a atras atenţia asupra faptului că vânatul nu poate fi considerat doarbun de interes naţional ci, în egală măsură, bun de interes şi de patrimoniuinternaţional.Mai este un motiv, chiar mai convingător, în acest sens. Există multespecii de vânat cu păr şi pene, care din cauza modernizării agriculturii,despăduririlor, desecărilor şi altor schimbări aduse de civilizaţie, precum şidatorită unui management greşit, şi-au diminuat exagerat efectivele şi şi-aurestrâns foarte mult arealul. Este cazul speciilor de vânat ameninţate, strictprotejate prin Convenţii şi Acorduri Internaţionale, şi a celor vulnerabile, carepot ajunge în categoria celor ameninţate. Fie că este vorba de vânat migratorsau eratic, fie că este vorba de vânat sedentar ameninţat, acesta aparţinepatrimoniului natural comun al umanităţii şi se impune a fi ocrotit acolo undemai vieţuieşte, prin efort, inclusiv financiar, colectiv.Problema speciilor sedentare trebuie tratată însă puţin diferit de cea apăsărilor migratoare. Speciile sedentare nu s-au putut retrage din faţa factorilorde mediu nefavorabili, în general aduşi de „civilizaţie”, şi nici din faţa vânăriiîn scopul extincţiei acestora. Este cazul marilor carnivore (urs, lup, râs), dar nunumai, exterminate în foarte multe ţări europene.România pare să fi rămas sanctuarul viu al Europei din acest punct devedere, însă, din păcate, prin efort, mai ales financiar, propriu. Aceasta fiindcăexistenţa marilor carnivore, în efective uneori exagerate, costă doar vânătoriiromâni, fiindcă doar aceştia trebuie să împartă sporul natural al vânatuluiplantivor cu carnivorele existente, rămânând să beneficieze de cote de recoltăfoarte reduse. La aceste costuri indirecte se adaugă şi cele directe legate dehrănirea complementară a acestor carnivore, de paza lor şi de plataprejudiciilor produse. Având în vedere că astfel de specii carnivore ameninţatenu mai pot fi reintroduse în habitatele de altădată, fie din cauza condiţiilornefavorabile care persistă, fie din cauza refuzului populaţiei umane de a le maiaccepta după ani de lipsă, se impune ca efortul financiar pentru conservarealor, acolo unde acesta mai vieţuiesc, să fie comun. Aşa ar fi normal, echitabilşi etic. Fără un astfel de efort financiar colectiv, reprezentanţii comunităţilorcare se sustrag participării financiare în acest scop ar trebui să se abţină de lasfaturi, imorale de bună seamă în astfel de condiţii.298