Managementul Strategic al Fabricatiei Mecanice TAF MTP IMFM

studiat, cu evidenţierea cauzelor care le generează, finalizată în
recomandări cu caracter corectiv sau de dezvoltare.
Astfel, aşa cum se poate desprinde din definiţia de mai
înainte diagnosticarea reprezintă trei caracteristici principale:
• Esenţa acestei metode constă în identificarea relaţiilor
cauză-efect, atât în depistarea şi examinarea punctelor
slabe şi forte, cât şi la formularea recomandărilor. De
fapt, calitatea diagnosticului depinde de măsura în care se
identifică cauzele ce stau la baza punctelor slabe şi forte
şi de corelarea recomandărilor cu cauzele respective.
• A doua trăsătură a metodei diagnosticării constă în caracterul
său participativ. Complexitatea activităţilor organizaţiilor
impune, pentru reuşita unui diagnostic corect şi cuprinzător,
implicarea mai multor cadre de specialităţi diferite,
corespunzătoare problemelor investigate, dintre care nu
trebuie să lipsească conducătorii şi executanţii direct implicaţi
în desfăşurarea activităţilor analizate.
• A treia caracteristică a metodei diagnosticării constă în
finalizarea sa cu recomandări. Cu alte cuvinte, diagnosticarea
precede tratamentul, respectiv adoptarea deciziilor cu caracter
corectiv (în cazul punctelor slabe) sau de dezvoltare (în cazul
punctelor forte), Recomandările sunt trimise
factorilor de conducere responsabili în vederea valorificării lor
ulterioare pe plan decizional.
În cadrul organizaţiilor se pot întâlni mai multe forme de
diagnostice. în funcţie de sfera de cuprindere acestea pot fi generale,
parţiale şi de specialitate.
Diagnosticele generale se referă la organizaţie în ansamblul
său şi vizează principalele sale domenii de activitate şi rezultatele
obţinute. De obicei, această analiză se efectuează atunci când organizaţia
se confruntă cu probleme dificile, sau când se previzionează schimbări
majore în activitatea acesteia. De asemenea, acest tip de analiză-diagnostic
se impune cu ocazia elaborării strategiei şi planului organizaţiei.
Diagnosticele parţiale se referă la unul dintre domeniile de bază
ale organizaţiei. Dintre acestea cele mai semnificative sunt: domeniul
financiar, comercial, producţie, resurse umane, cercetare-dezvoltare şi
managerial. Aceste diagnostice se impun atunci când sunt evidente
anumite deficienţe într-un anumit domeniu de activitate.
Diagnosticele de specialitate sunt axate pe o anumită problemă
majoră, cum ar fi calitatea produselor, rentabilitatea activităţii, costurile de
producţie, sau cota de piaţă deţinută
Pentru utilizarea corectă a analizei diagnostic este necesară parcurgerea
următoarelor etape :