Managementul Strategic al Fabricatiei Mecanice TAF MTP IMFM

• Eficienţa alocativă se referă la alocarea resurselor între produse.
Cu alte cuvinte, eficienţa alocativă se referă la alegerea între diversele puncte
alternative de pe curba posibilităţilor de producţie (limita maximă, până la care
o economie/o organizaţie poate să producă în condiţiile resurselor date).
Eficienţa alocativă este definită din perspectiva imposibilităţii de a se
schimba alocarea resurselor într-un astfel de mod încât o persoană să se afle întro
situaţie bună, fără ca o altă persoană să se afle într-o poziţie mai proastă.
Eficacitate
Contribuţia managementului nu se rezumă doar la sporirea eficienţei. O a
doua finalitate a sa o reprezintă eficacitatea. Acest concept desemnează
realizarea obiectivelor şi sarcinilor ce revin managementului în condiţiile
temporale şi calitative prestabilite.
De remarcat că nu întotdeauna eficacitatea se suprapune cu eficienţa. Pot să
realizez o sarcină managerială prestabilită, adică să fiu eficace, chiar dacă
raportul venituri-cheltuieli este defavorabil organizaţiei. Cu toate acestea, prin
consecinţele sale, îndeplinirea sarcinii este deosebit de utilă organizaţiei chiar
dacă nu este suficientă.
Atingerea eficacităţii şi eficienţei organizaţiei din România, corespunzător noilor
condiţii ale trecerii la economia de piaţă, pe baza modernizării managementului,
impune modificări în toate componentele sale.Pe lângă perfecţionările
subsistemelor de management, este necesară acţionarea pe mai multe planuri
la nivelul ansamblului sistemului de management al organizaţiei:
• proiectarea şi re-proiectarea pe baze riguros ştiinţifice a sistemului
de management al organizaţiei;
• re-modelarea strategiilor şi politicilor organizaţiilor;
• completarea şi modernizarea instrumentului de management;
• raţionalizarea procesului decizional;
• intensificarea componentei operaţionale a muncii de management;
• pregătirea la un nivel superior a managerilor;
• promovarea leadershipului performant;
• re-modelarea culturii manageriale şi organizaţionale.
1.4 Modele de gândire
Un model de gândire reprezintă o structură cognitivă formată dintr-o bază de
cunoştinţe, un set de reguli de inferenţă şi un sistem valoric de referinţă.
Baza de cunoştinţe se formează şi se adaptează în mod continuu şi reprezintă
bogăţia informaţiilor agregate sub forma unor structuri cognitive
Regulile de inferenţă definesc procesul de valorificare a cunoştinţelor, în
concordanţă cu un sistem valoric de referinţă. Performanţele modelului de gândire
depind de varietatea, numărul cu cât mai mare şi puterea operaţională a acestor
reguli.
Cu ajutorul modelelor de gândire înţelegem şi explicăm fenomenele şi
procesele care se desfăşoară în univers, în care cunoscutul reprezintă doar o