Managementul Strategic al Fabricatiei Mecanice TAF MTP IMFM

8.5 Managementul imaginii
Subcapitolele anterioare s-au referit la componentele „interne" ale
afacerii. „Imaginea" este deja o componentă care se află la graniţa dintre
interior şi exterior. Este o resursă strategică a organizaţiei, constituită la
intersecţia dintre organizaţie şi mediu, care construită în mod inteligent,
poate aduce multe foloase în plan practic. în capitolul doi s-a vorbit
despre variabilele externe şi despre faptul că organizaţia nu le poate
influenţa în nici un fel. Impactul consecinţelor negative ale fenomenelor
din exterior poate fi mult redus printr-o comunicare eficientă şi printr-un
capital de imagine pozitivă. Cu aceste argumente se răspunde la
întrebarea „La ce este bun un departament de relaţii publice?",
întrebare pe care unii manageri contemporani încă o mai pun. Un
departament de relaţii publice este neapărat necesar pentru organizaţiile
mari, iar pentru afacerile de mici dimensiuni este necesară consultanţa
periodică oferită de o firmă de relaţii publice cu experienţă. În interior şi
în exterior, principalul purtător de imagine al organizaţiei este managerul,
de aceea trebuie să aplice o politică de comunicare stabilită în prealabil, să
se antreneze pentru acest rol de reprezentare şi pentru situaţiile
neobişnuite, de criză. Managerul poate alege fie să studieze şi să
deprindă singur aspectele de comunicare şi de comportament, fie să aibă
un director de comunicare/imagine care să-1 consilieze în privinţa
apariţiilor publice. Construirea imaginii începe cu comunicarea cu proprii
angajaţi, şi este important ca valorile transmise prin comunicarea în
interior să fie aceleaşi cu cele promovate în exterior. După cum se va
vedea mai jos, angajaţii sunt şi ei purtători de mesaje şi de imagine pentru
organizaţie, şi pentru un efect concertat este important să fie respectat
principiul „o singură voce".
În cazul comunicării în interior, dimensiunea spontană e mai pronunţată.
însă pentru publicul din exterior de care depinde supravieţuirea afacerii
într-un mediu cu concurenţă intensă, aproape toate organizaţiile recurg la
construirea unei politici de comunicare care să contribuie la menţinerea
bunei reputaţii. Comunicarea spre exterior are aşadar o amprentă
strategică mai pronunţată.
Managerul este veriga de legătură între organizaţie şi mediul extern şi
are rolul de simbol al organizaţiei. El are un rol deosebit în cazul
relaţiilor cu organizaţii similare, dar care pot promova valori diferite, el
trebuie să comunice eficient şi să găsească un numitor comun.
Există trei tipuri de comunicare spre exterior (Annie Bartoli):
• operaţională, realizată între membrii organizaţiei cu interlocutori din
exteriorul organizaţiei;