Managementul Strategic al Fabricatiei Mecanice TAF MTP IMFM

(nu calitative), pe termen scurt (nu pe termen lung), şi sunt mai eficienţi
într-o societate săracă decât într-o societate dezvoltată. în schimb,
motivatorii intrinseci au efecte complementare celor descrise mai sus şi
sunt consideraţi ca fiind cei mai indicaţi, mai ales într-o societate mai
puţin dezvoltată din punct de vedere economic.
Corelaţia dintre tipurile de motivaţie şi performanţă se realizează astfel:
• motivaţia intrinsecă duce la performanţe mai mari şi mai stabile în
timp decât motivaţia extrinsecă;
• motivaţia extrinsecă pozitivă este mai eficientă decât cea extrinsecă
negativă;
• autocontrolul conştient şi permanent al persoanei are un rol
important în producerea şi menţinerea unei stări optime a motivaţiei;
Un aspect aparte îl reprezintă relaţia dintre motivaţie şi performanţă.
Intensitatea motivaţiei este de mare importanţă, nici supramotivarea, nici
submotivarea nu sunt productive, există o intensitate optimă a motivaţiei în
funcţie de gradul de dificultate a sarcinilor (optim motivaţional). Situaţia
ideală este aceea în care dificultatea reală a sarcinii corespunde cu
dificultatea percepută de individ în mod subiectiv. însă, într-o mare parte
din situaţii, indivizii percep greşit dificultatea sarcinii. în cazul în care
dificultatea percepută a sarcinii este mai mică decât cea reală, apare situaţia
de submotivare, şi indivizii nu ating nivelul „energetic" optim pentru
realizarea sarcinii. Dimpotrivă, atunci când dificultatea sarcinii e
supraestimată în raport cu cea reală, apare situaţia de supramotivare, care
din nou e dăunătoare din cauza stresului care apare.
Strategiile de motivare se aplică diferenţiat, în funcţie de specificul
fiecărei organizaţii, neexistând o strategie unică, universală, aplicabilă
oricând şi oriunde. După cum se va vedea şi din clasificarea de mai jos, nu
numai organizaţiile sunt diferite, ci şi stilurile de performanţe individuale,
şi atunci strategiile de motivare trebuie să ţină cont şi de acest lucru.
Stiluri de performanţă
1. Stilul autonom: sunt indivizi orientaţi concret spre activitate, cu
personalitate puternică, le place confruntarea în planul ideilor şi atitudinilor.
Au un stil de lucru susţinut şi agreează schimbările dar nu le place să fie
supravegheaţi. Atunci când sunt lideri adoptă un stil de conducere autoritar.
în schimb, în situaţiile de stres nu sunt eficienţi.
Sunt: pragmatici, independenţi, nerăbdători, hotărâţi, gândesc rapid, direcţi.
Discută despre: rezultate, scopuri, eficienţă, program, responsabilitate,
provocare, decizie.
2. Stilul analitic: sunt indivizi interiorizaţi de regulă, conştiincioşi şi
perseverenţi, dar ezitanţi în relaţii şi circumspecţi. Sunt căutaţi de cei din jur
pentru că sunt liniştiţi şi receptivi (buni ascultători). Uneori, din cauza
seriozităţii excesive şi a lipsei de umor, par aroganţi. Recomandări: să-şi
cenzureze tendinţa critică excesivă.
12