Managementul Strategic al Fabricatiei Mecanice TAF MTP IMFM

mai bine. Iată un model al timpului cu „patru cadrane" care poate fi
folosit cu succes:
Urgent
Mai puţin urgent
I
II
Importante • crize • pregătire
• probleme presante • prevenire
• proiecte cu scadenţe apropiate • evaluări
• planificare
• întâlniri • cunoaştere (studiu)
• pregătiri de evenimente • crearea unor relaţii
• stimulare pentru angajaţi
• delegare de autoritate
• recreere autentică
III
IV
Lipsite de • întreruperi (telefoane) • unele apeluri telefonice
importanţă • corespondenţă fără • convorbiri prea lungi
importanţă • persoane străine care solicită
• rapoarte de amănunt atenţia managerului în mod
• unele şedinţe exagerat;
• oaspeţi ocazionali • activităţi de „evadare"
• activităţi mărunte de rutină
Sectorul I de timp cuprinde activităţile deopotrivă „urgente" şi
„importante". Pentru soluţionarea acestor situaţii se foloseşte toată
experienţa şi capacitatea de lucru a managerului. Dar multe dintre aceste
probleme au devenit treptat urgente pentru că nu a existat o planificare şi
o pregătire la timpul potrivit.
Sectorul II cuprinde activităţi care sunt „importante" fără a fi „urgente".
Aici se fac planuri de perspectivă, se anticipează şi se previn problemele,
se deleagă sarcini, se lărgesc cunoştinţele şi se dezvoltă abilităţile
profesionale. Acesta este de fapt sectorul calităţii.
Sectorul III cuprinde activităţi care sunt „urgente" fără a fi „importante".
Este sectorul „amăgirii", pentru că de multe ori „urgenţa" creează iluzia
„importanţei". De aceea, mulţi manageri au impresia greşită că se ocupă
de activităţi din sectorul I când de fapt ei se află în sectorul III.
Sectorul IV este al activităţilor care nu sunt nici „urgente" nici
„importante". Este sectorul „irosirii", al activităţilor de „evadare" din
stresul provocat de activităţile din sectorul I şi III. Pierderea de timp în
acest sector poate da la început o senzaţie agreabilă, dar nici un câştig
real. Majoritatea managerilor îşi petrec cea mai mare parte din timp în
sectoarele I şi III, neglijând în mod constant sectorul II, ceea ce duce
implicit (se creează un cerc vicios) la lărgirea sectorului I, adică la
adâncirea crizelor, la stres şi epuizare în cele din urmă.