GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

labirintului şi descinderea în subconştientul propriu.
Desferecarea şi luminarea lui, luarea în posesie a formelor
şi reprezentărilor negate şi refulate, protejate de un abis ce
poate fi apropriat. A trăi crunta experienţă a labirintului
(aşa cum o mărturiseşte Eliade sau în modul în care o
suportă, de exemplu, personajul Gavrilescu din La
Ţigănci) va fi o translaţie a cercetării subconştientului.
Canapeaua psihanalitică suferă ruperile bruşte ale
liniarităţii omogene, proprii spaţiului labirintic. Iar ghidul
care îl povăţuieşte pe subiectul acestei experienţe, doctorul
care oferă grile de interpretare, în fine, psihanalistul
hermeneut e înlocuit de firul Ariadnei. Tezeu nu plecase
doar într-o aprigă încleştare a morţii; pragul iniţiatic
implică o cunoaştere a sinelui. (A sinelui
12
12 , conform
terminologiei freudiene.) Ca atare, o explorare a
subconştientului.
La desăvârşirea epistemologică se poate ajunge
plecând de la universul interior, de la microcosmos şi
cotloanele lui nebănuite. Dar Tezeu fusese destinat a fi
devorat de minotaur; labirintul urma să-l înghită, fără a
lăsa vreo urmă. Ameninţarea labirintului, ca şi a
subconştientului, nu conteneşte. Deschiderea porţilor,
defularea, eliberarea spasmică a elementelor psihice
(concepute până acum, într-un fel sau altul, ca ostile)
alcătuiesc un proces agonic: eul poate fi devorat cu totul
de ceea ce profunzimile subconştientului ţinuseră îndelung
în cătuşe. (Orice manual de psihologie sau psihanaliză
deduce şi studiază efectele unui asemenea festin. Nu este
menirea noastră să detaliem aici aceste lucruri.)
Se reuşeşte oare evitarea acestei autodevorări psihice?
Posibil. Din moment ce Mircea Eliade propune
transfigurarea oricărei suferinţe, condiţia sine-qua-non a
supravieţuirii este înglobarea experienţei labirintului (sau a
subconştientului) într-o scară a iniţierii; firul Ariadnei este
aici un tip de hermeneutică aplicată sinelui. În acest mod,