GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

însuşi devenit gen literar autonom şi redactat printr-o
enumerare de note rapide, condensate, care surprind doar
esenţialul. În ciuda locului privilegiat pe care îl ocupă
documentul autobiografic, la nivelul structurilor
antropologico-mitice ale literaturii acesta este înlocuit de
roman.
89
37 Va fi, cu alte cuvinte, rezultatul echivalenţei
acronice pe care romanul o realizează cu mitul: în
societatea modernă, roma-nul se reclamă din condiţia
mitică a epicului. De aici, certitudinea lui Mircea Eliade
legată de imposibilitatea de a substitui, în epoca modernă,
romanul-naraţiune.
Naraţiunea care traduce experienţele fundamentale ale
omului (căutarea adevărului, agonia, moartea, revelarea
misterului, renaşterea) trebuie privită cu circumspecţie iar
semnificaţiile textului luate ca atare. Cei ce vorbesc despre
agonie sau deznădejde nu au atins ultimele culmi, căci
altfel nu ar mai avea puterea de a-şi striga disperarea. “O
deznădejde mărturisită poartă încă izvorul nădejdii; o
agonie de care îţi dai seama şi împotriva căreia lupţi
justifică încă o dată victoria vieţii. [...] Singura valoare a
agoniei este verificarea vieţii, după cum singura valoare a
durerii este verificarea cunoaşterii.” 38 Pentru autor,
deznădejdea şi agonia sunt doar trepte intermediare – ele
fundamentează ascensiunea spre centru. De aceea, toate
personajele prozei lui Eliade agonizează fizic sau spiritual,
ori chiar în ambele moduri, într-o complementaritate a
durerii necesare. Durerea naşte întrebări ce descoperă şi
recompun mistere. Trebuie să faci din viaţa ta o continuă
victorie împotriva întunericului, împotriva morţii (chiar
dacă este o moarte-în-viaţă, o moarte trăită în golul unei
lumi fără sens) – aceasta este o obligaţie peste care nici o
morală şi nici o societate nu poate să treacă. Bucuria vieţii
stă în afara confortului. Bucuria de a fi viu nu este
sinonimă cu optimismul vieţii biologice. La Mircea Eliade,
a trăi fericirea nu intră într-un raport de polaritate cu