GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

publicistica lui Mircea Eliade. Limpede în articole, difuz în
nuvele şi roman. Ceea ce, pentru articolele răspândite prin
revistele exilului, era o calitate a retoricii gazetăreşti,
primeşte, în literatură, ecoul neîmplinirilor artistice.
Am tot punctat, de-a lungul excursului nostru,
deschiderea lui Mircea Eliade faţă de o înţelepciune de tip
oriental. Cu răbdare, luciditate şi cu o privire cât mai
aproape de exhaustivitate, s-ar putea articula mult mai
corect valorile specifice spaţiului sud-estic european. De
obicei, intervine refuzul lamentabil de a ne asuma
pigmentul viu ce colorează acest spaţiu, din pricina
obsesiei că fixarea în aria sud-estului european ar fi cauza
“întârzierii” civilizaţiei române în raport cu lumea
occidentală. E curios cum se uită că, oricum am aborda
lucrurile, Socrate, Platon şi Aristotel au fost exponenţii
acestui spaţiu. Şi, cu atât mai important în planul discuţiei
noastre, s-ar putea afirma că Eliade este un spirit
eminamente socratic. Dacă analizăm cu atenţie structura
prozei sale, observăm că dialogurile se bazează pe spiritul
socratic, în care maieutica joacă rolul fundamental. Chiar
şi interpelările din agora recurg la stilul amintit.
Adevărurile nu sunt niciodată oferite gratuit; ele se
descoperă, se provoacă prin şarjele spiritului coborât în
profunzimile interiorităţii. Jocul creator al întrebărilor
încordate din preaplinul răspunderii, ambiguitatea fecundă
a expresiei, extraordinarul ferment al relativizării de
suprafaţă corectează posibilele prejudecăţi în faţa acestei
asocieri. S-au mai făcut referiri la rolul întrebării juste.
Necesară pretutindeni, ea decriptează – la origine – o
atitudine socratică la capătul căreia nu importă răspunsul
concret, ci acea stare de deschidere intuitivă ce se apropie
enorm de răspuns, fără a-l atinge şi a-l epuiza prin obtuză
vehemenţă punctuală. Protagoniştii literaturii lui Eliade şi
semnatarul articolelor tip Împotriva deznădejdii sunt, de
142