GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

uman. În acest topos consacrat, graniţa dintre real/ireal,
conştienţă/vis, viaţă/moarte se şterge cu totul. Rămân
consecinţele experienţei ultimative; acestea depind ab
initio de capacitatea hermeneutică pe care o dezvoltă
subiectul supus probei. Dacă “citeşte” doar ameninţarea
thanatică şi infernul clocotitor, va fi sortit acestora. Dacă
vede mai presus de aceste forme, dacă ghiceşte atributele
Centrului în care este posibilă ruptura de nivel, dacă
presimte dialectica originară, proba labirintului-bibliotecă
este asumată şi valorificată. De-abia atunci toposul bibliotecii
îşi nuanţează menirea: revelarea misterelor.
Focului care distruge biblioteca bătrânului palat ducal
din Lumina ce se stinge i se pot descifra cu precădere
semnificaţii magice sau apocaliptice. Creatoare sau
devastatoare. De ce nu şi sacrificiale? La o primă privire,
şi aceea superficială, am fi îndemnaţi să atribuim agoniei
Melaniei şi orbirii lui Cesare sensul sacrificiului incendiar.
Mai mult decât atât, s-au “sacrificat” sute de dosare şi de
tomuri neasemuit de preţioase. Liber mundi se putea afla
chiar acolo.
În acest sens, Fragmentarium-ul lui Eliade include un
pretext de studiu: “Convins că «sacrificiul este legea
expresiei» şi «a sacrifica este a trăi» – Eugenio d’Ors îşi
arde, în fiecare noapte de Anul Nou, o pagină proaspăt
scrisă. [...] ceea ce mă emoţionează în această mărturisire,
este ceremonialul şi grava melancolie a sacrificiului.
Actului acesta, – în el însuşi de mediocre consecinţe – i se
acordă o semnificaţie religioasă.”
19
18 Urmează o succintă
comparaţie cu actele “sacrificiale” cotidiene, pe care omul
le îndeplineşte cu inconştienţă, azvârlindu-le obtuz în
pubela nesemnificativului: “...toată problema nu este să
«păstrezi» un gând – ci să-l duci mai departe şi să-l
formulezi cu cât mai multă rigurozitate. Ori, această
creştere şi formulare a gândului nu se face în ceasurile
neutre – ci tocmai în intervalele plenare când, vorba