GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

injectează cu erori, cu despuieri de sine însuşi, atâta timp
cât căutarea nu se raportează la alteritate, ci la
surprinzătorul acelaşi; această derivă a focalizării
provoacă fragmentarea identităţii într-o pleiadă de
pluralităţi. În loc să exploateze funcţionalitatea jocului,
Haller măsluieşte inconştient zarurile, amânându-şi
regăsirea de sine. Aprehensiune încăpăţânată, strivire între
imaginile mascate ale eului reflectat în oglindă, destin sau
omenească eroare – răspunsul ar putea fi oricare, în funcţie
de măsura în care cel ce îl priveşte pe Haller se înfruptă
din alteritate.
Prin eşecul protagonistului său, Hermann Hesse se
intersectează cu Thomas Mann şi Ernst Jünger. Se plăteşte
un preţ pentru confuzia graniţelor dintre sacru şi
contingenţă. O uzură morală, o destrămare a conştienţei, o
implicaţie sarcastică. Cam pe aici se strecoară diferenţa
radicală între scriitorii amintiţi şi Eliade. “Mann, Hesse,
Jünger au asupra transcendentului o perspectivă marcată
fatalmente de semnul conjunctural: adică de frisonul tragic
al unui moment de ruptură şi de criză. [...] Dacă suntem
atenţi, la Jünger, Hesse sau Mann, chiar când pare
celebrată, estomparea limitelor este, în fond, sancţionată.
Jünger condamnă lumea falezelor la o splendidă şi
întristată recluziune, apoi la ruină. Personajul lui Hesse
extinde cu brutalitate prerogativele vieţii asupra lumii de
dincolo, unde comite o crimă simbolică şi primeşte un
verdict sever de deportare în realitate (s.a.). Iosif este
ridiculizat; Krull marginalizat; preţul pe care îl plăteşte
Adrian Leverkhun este alienarea”
53
65 , observă Monica
Spiridon.
Mircea Eliade ignoră latura morală a problemei,
discutând raportul sacru - profan dintr-o perspectivă
cosmologică şi remarcând simptomatice alunecări
metafizice. “De aici decurge şi relativa detaşare de
contingent a speculaţiilor sale, care cantonează intr-o