GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

obiectuale sau deplin spirituale. Colecţia adunată cu o
încăpăţânare delirantă de către învăţător, personaj
mediocru, stă sub semnul materialităţii, a seriei în care
obiectul particular îşi pierde individualitatea: este o
continuă ameninţare de pierdere în anonimat, câtă vreme
particularul nu se defineşte decât prin valoarea sa de
element al seriei în care se integrează. Biblioteca indică,
aşadar, un topos material, cantitativ, structurat conform
unei axiologii inverse, degradante. Cartea echivalează doar
materia, obiectul, renunţându-se la dualitatea ei primară.
De aici, labirintul borgesian al lecturii, construit pe o astfel
de imagine deformată. La cealaltă extremă, ţăranul Iancu a
purces la încropirea toposului spiritual, strângând, unul
după altul, hrisoave, documente, manuscrise şi cărţi ce
redefineau o istorie a locului. Se configurează o
spiritualitate nepercepută de ochii comuni, ca traseu de
accedere la cealaltă lume – lumea profundă, reală a ţării.
Iancu Antim apare drept emblemă a personajului ridicol;
aceasta este forma sub care ţăranul se înfăţişează într-o
lume aflată în degringoladă. Este o imagine degradată pe
care o datorează pasiunii sale pentru cărţi, concepute ca
potenţare a spiritualităţii. Vândută pe o sumă derizorie,
biblioteca îşi revendică statutul de victimă a Istoriei
ostracizante.
Enigmatică, miraculoasă, profetic-explicativă şi
captivantă este biblioteca din Secretul doctorului
Honigberger. Lectura nuvelei descoperă mai multe
conotaţii, prilejuite de poetica paradoxală a ascunderii ce
revelează şi a revelării care ascunde. (Eugen Ciurtin, de
exemplu, citeşte această nuvelă ca pe “una din cele mai
puternice mitologizări ale biografiei lui Eliade.”
26
26 )
Anamorfozele prozatorului pigmentează intimitatea unui
spaţiu tainic, căruia i se suprapune un cvadruplu mănunchi
de nuanţe. În primul rând, biblioteca din casa familiei
Zerlendi apare ca o insulă în care domneşte ordinea.