GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

3.8. Mecanismul prin care masca transpune un proces
evolutiv derivă dintr-o iniţiere de tip hermetic. “Orice
există este dublu. Nici unul din lucrurile care există nu este
în nemişcare”
49
61 , se susţine în Corpus Hermeticum. În
Lupul de stepă, pluralizarea primeşte o dimensiune
paradoxală în imaginea Herminei – ar fi trebuit să se
clarifice sub ipostaza alterităţii şi, de fapt, rămâne mai mult
o umbră incompletă a lui Haller, un alter-ego fragmentat şi
el. Hermina sau Hermann (de la balul mascat) îl fascinează
pe Haller printr-o fenomenală capacitate de a acoperi
tărâmul interferenţelor. “Fără ca măcar s-o fi atins, eram
subjugat de farmecul ei, şi chiar acest farmec rămânea în
limitele rolului ei, era unul hermafrodit” 62 , mărturiseşte
personajul. Autarhia identitară a Herminei se proiectează,
divizată, în feminitatea erotizată a Mariei şi în dublul profil
masculin al lui Pablo. Din umbră, Hermina-Hermes
regizează conectările lui Haller la cele două tensiuni
contrare: Maria, o pseudoipostaziere a alterităţii, o capcană
a mayei, o ancorare în trup şi simţuri (“Nimic din trup nu
este adevărat” 63 ), şi Pablo, o călăuză în paralelismul dintre
realitate şi vis, dintre viaţă şi joc. Dincolo de ceea ce
pluteşte la suprafaţa naraţiunii, Pablo este blocat în acest
rol secund, fiindcă adevăratul maestru al ceremoniilor
iniţiatice rămâne Hermina.
Este interesant cum ipostazele femininului se ramifică
progresiv, pentru a cădea apoi într-o absenţă resemantizată
ontologic. Prima treaptă, aceea a unui
precipitat organic, încântător senzorial, însă superfluu, este
aceea a Mariei, o transpunere erotică a stadiului nigredo
din procesul alchimic de atingere a esenţelor. Ar urma
Hermina, ca alter-ego feminin al protagonistului, ucisă
printr-un act de sublimare a erosului, dar şi dintr-o pornire
de înlăturare a umbrei, contur excedentar al eului narcisic,
suficient sieşi. Acest stadiu intermediar (albedo) ar fi