GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...
GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...
GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
înjunghie pe Hermina, pe care o găsise întinsă, goală,<br />
alături de Pablo. În fine, “Execuţia lui Harry” este scena de<br />
teatru concentric în care personajul e condamnat “la viaţă<br />
veşnică” pentru vina de a fi abuzat de “teatrul magic”: nu a<br />
delimitat visul de realitate (de partea cui ar fi trebuit să<br />
aşeze oare viaţa?) şi, mai ales, nu a învăţat rolul<br />
tămăduitor al râsului. Este ceea ce îi rămâne omului<br />
scindat în fragmentele pluralităţii sale – jocul şi râsul,<br />
singurele vehicule de navigare printre iluzii fastidioase. “<br />
... simţeam în mine voinţa de a lua jocul, încă o dată, de la<br />
capăt, de a gusta, încă o dată, chinurile sale, de a mă<br />
înfiora, încă o dată, de absurditatea lui, de a străbate încă o<br />
dată, iar şi iar, infernul dinlăuntrul meu. Într-o bună zi voi<br />
juca mai bine acest joc cu figuri. Într-o bună zi voi învăţa<br />
să râd.”<br />
45<br />
57 Ultima mărturisire a protagonistului evocă un<br />
testament ontic, o revelaţie a mântuirii potenţiale –<br />
salvarea vine doar din noi înşine, din infernul colcăind de<br />
grăunţele personalităţii noastre, din capacitatea de a<br />
descoperi în dezorganizarea fragmentelor un deus ludens<br />
mereu egal cu sine şi senin. Harry Haller nu îşi arogă<br />
destinul unui profet revolut. Nu împarte certitudini, nu<br />
plusează demn pe teme escatologice. Nu postulează soluţii.<br />
Şi nici nu le caută. Ba chiar fuge de ele, atunci când<br />
acestea se lasă vag întrezărite.<br />
Personajele lui Eliade, în schimb, sunt avatarii<br />
căutătorului. Viziru caută ieşirea din timp ca expresie a<br />
autenticităţii, Ciru Partenie o leagă de experienţa literară,<br />
iar Spiridon Vădastra depăşeşte cu adevărat spaţiul şi<br />
timpul, dispărând în flăcări în bombarda-mentul Londrei,<br />
pentru a reapărea în alt timp şi în alt loc. Nimic nu este mai<br />
important pentru Viziru decât găsirea sensului după care<br />
alergase întreaga viaţă – un extaz al fiinţei complete,<br />
pătrunzând dincolo de perisabilitatea formelor adiacente<br />
unei lumi absurde. Alături de Ileana, Ştefan Viziru<br />
converteşte istoria – diacronică, prin definiţie – într-un