GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

universalitatea, totodată impersonalitatea
(transpersonalitatea, s-ar putea spune) şi spontaneitatea.
Simbolul este misterul golit de orice înveliş decorativ;
limbajul universal, indirect, spre deosebire de semnul
concret, direct.
Eliade atrage atenţia 15 că opera de artă, într-o cultură
tradiţională, conduce după anumite urme (vestigum pedi*)
la contemplarea divinităţii şi chiar la încorporarea în ea. În
consecinţă, ne confruntăm cu o tehnică de meditaţie şi
contemplare, cu un ritual prin care comportamentul
redundant, obedient nor-mei, este egalul ascezei pure.
Actul artistic devine o formă de transcendenţă, o cale de
transfigurare a condiţiei umane (profane), conform unui
arhetip divin. Prin procesul de creaţie, artistul trece pe un
nivel ontologic superior (abandonându-şi atributele ce
decurg dintr-o existenţă placidă, sugrumată în insignifiant
şi ireal) şi pătrunde într-o realitate diferită, ontologic şi
epistemologic, de cea în care omul s-a obişnuit să
vieţuiască. De fapt, singura lume reală. Prin creaţie ca act
ritual – ce reface creaţia primordială – artistul se apropie
de divinitate. Pătrunde, străpunge, se ataşează, prin
înţelegere, de lumea sacră. O lume transfigurată de sens,
de înţelegerea statutului real al individului.
1.4. Între actul religios şi cel creator se detaşează o
omologie ce depăşeşte elementele structurale constitutive.
Se ajunge la datele profunde, ascunse în subtextul
respectiv: iniţiere, revelaţie, inspiraţie divină.
_____
*sic !
Este explicaţia dată creaţiei literare, o explicaţie care îşi
caută consistenţa argumentaţiei într-o serie de cercetări
ştiinţifice. Eliade exemplifică identitatea originară a
experienţei preextatice sau extatice a şamanului cu unitatea
procesului literar şi a stărilor de transă rezultate din
76