GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

Pluripolaritatea se inoculează ca o materie vâscoasă,
imperceptibilă organic: o variaţiune formală care pune în
evidenţă izomorfismul interpretărilor. În această lume a
modulaţiilor unor măşti transfigurate, există un fel de
fidelitate în refuzul de a accepta cadrul imaginilor
familiare şi confortabile. O negare a intimităţii,
indefinibile atâta timp cât identitatea trezeşte, în cel mai
bun caz, reacţii exof-talmice. Un complex al lui Iona
43
54
inversat: ca şi Iona, Harry Haller se transformă în
înghiţitorul înghiţit (în acest caz, protagonistul este înghiţit
chiar de pluralitatea identităţilor pe care el însuşi le
captase) doar că, la Iona, înghiţirea valorifică sau chiar
sacralizează, în timp ce pentru Haller, alterează şi
deteriorează. Inversarea este, la rândul ei, generatoarea
unui proces de dedublare la nesfârşit a imaginilor.
Extrapolată de reprezentare şi extinsă la întregul conţinut
imaginar, dedublarea este ataşată încastrării succesive:
înghiţit de interferenţa identităţilor sale, lupul de stepă va
fi mai apoi claustrat în imaginarul scenic al teatrului
magic, punct culminant al căutărilor şi ludic ecorşaj al
straturilor identitare.
Despre complexul lui Iona putem vorbi şi altfel, dacă îl
avem în vedere pe Ştefan Viziru. Metafora “pântecului
balenei” pare a fi în opoziţie cu imaginea “sferei de metal”,
de care se plânge protagonistul. Faţă de imensa sferă în
care se simţea iremediabil închis, pântecul balenei
valorizează un intruvabil şi regretat regressus ad uterum.
Departe de mistuire şi macerare, pântecul în care se
odihnise Ştefan Viziru alimenta imaginea cuptorului în
care materia îşi desăvârşeşte forma. Asociată cu miturile
eroului solar sau cu practicile alchimice55 , această ipostaziere
a athanor-ului confirmă determinismul polivalent
al imaginilor. Cu alte cuvinte, marile imagini sunt
supradeterminate şi se leagă, printr-o abundentă
exploatare, de cele mai puternice determinări. Am văzut că