GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

personajul lui Hesse se încăpăţâna să îşi refuze intimitatea;
Ştefan Viziru o caută cu înverşunare. Camera în care se
refugiază nu este spaţiul izolării osificante – e retragerea în
realitatea intimă a sinelui şi a visului. E refugiul de care se
lasă înghiţit, nu devorat, e refugiul protector prin care ia
act de o altă realitate, trezindu-şi funcţia mitică. La urma
urmei, în camera de refugiu a lui Ştefan avem de-a face cu
o reprezentare a pântecului sub forma unui pătrat 56
ocrotitor; un Iona masculin, un animus. Acest izomorfism
postulează un repaus materializat, acoperind paradoxala
dinamică a spiritului în nemişcare. Există o substanţă a
profunzimii ce asimilează şi hrăneşte, foarte diferită de
profunzimea unui abis în care te prăbuşeşti întruna, până la
pierderea fatală.
3.6. În Lupul de stepă, obsesia măştilor pătrunde
adânc în zona echivocului: Hermina este şi nu este ea
însăşi, Maria se fragmentează erotic, Pablo ascunde omulorchestră,
e în acelaşi timp muzicantul oarecare şi călăuza
spirituală. Nimic nu se stabilizează, nimic nu se identifică
prin sine însuşi – e o lume a contururilor incerte, a
halucinaţiilor perisabile şi a disipării inevitabile.
Identitatea neconvingătoare a Herminei, feminitate
masculinizată, dar fascinantă, e doar un preambul al
delirantului teatru magic, la care intrarea se plăteşte cu
raţiunea. În romanul lui Eliade, întâlneam confuzii datorate
formei multiplicate; erau accidente, întâmplări, nu
invariante interferenţiale, ca la Hesse. Pluralismul identitar
al lui Harry Haller, departe de a se fixa pe nişte
coordonate, se amplifică până la insuportabilul exploziv,
sincronizându-se cu multiplicarea scenariilor dramatice:
protagonistul pătrunde în succesive realităţi virtuale, al
căror mecanism convingător sechestrează conştiinţa şi
conştienţa dezmembrată a omului. Scenariul nescris
“Cum se omoară din dragoste” îi permite lui Harry să o
44