GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

I. MODELE MITICE ÎN OPERA LUI MIRCEA
ELIADE. IPOSTAZIERI
1. Aspecte generale
1.1. Gândirea lui Mircea Eliade este atât de impregnată
de tipologie şi morfologie, de patterns şi omologări, încât
creaţia lui hermeneutică se produce şi se desfăşoară în
interiorul / în prelungirea unei tradiţii. Nu poate decât să
actualizeze “creator” o anume tradiţie. 1 Principiul
recurenţei ciclice, al mitului eternei reîntoarceri,
redescoperit de Eliade, îşi are obârşia într-o intuiţie de
tinereţe, depistabilă în Fragmentarium. Autorul reuşeşte
să reconcilieze două perspective contradictorii: în timp ce
creaţia, ca eveniment, izvorăşte din timpul liniar, supus
cadrelor gândirii istorice, creaţia ca fenomen exemplar, ca
idealitate realizată, este integrată timpului circular, mitic.
Mircea Eliade s-a aflat mereu în interiorul unei tradiţii
dominate de reversibilitate, de viziunea ciclică (pastorală)
asupra universului şi, mai mult, a pliat această organizare
particulară pe expresia generală a tradiţiilor. Cel mai
însemnat aspect al cercetărilor de tip hermeneutic făcute de
Eliade este transformarea existenţială şi spirituală a
hermeneutului însuşi, modificarea radicală a întregii sale
structuri interioare. Textele ştiinţifice, de pildă, opere de
eru-diţie şi lucidă analiză, suferă transmutarea în acte de
viaţă intensă. Un efect al reacţiilor vitale petrecute într-un
creuzet al demersului teoretic creator – origine a conturării
pedagogiei spirituale. Interpretând texte, descoperind
semnificaţii, hermeneutul operează cu mutaţii de ordin
spiritual. Practic, Eliade îşi deplasează atenţia de la
cunoaşterea obiectivă spre o simpatie prin intelect şi spirit;
exegeza are ca finalitate cunoaşterea totală, din interior, a
5