GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

întârziata manifestare a sacrului; mai mult, ea devenea un
act sacru în sine, deoarece reitera creaţia ex nihilo. Totul
primeşte o limpezime în plus dacă se accentuează ce
anume a scris Eliade: o literatură care transfigurează
modele mitice, comunicând prin limbajul secret al
simbolurilor, o literatură a arhetipurilor camuflate în
insignifiantul cel mai opac, o lume de dincolo de spaţiul
prozaicului, un mister mascat în fiecare clipă a existenţei.
Am spune că prozatorul realizează, prin procesul creării, o
dublă creaţie: el face literatură (creează o lume posibilă),
însă o literatură care la rândul ei re-modelează orizonturile
genuine. Primele obiecţii faţă de această constatare ar
porni de la faptul că orice literatură “creează” o lume.
Natural, numai că trebuie luat în calcul un lucru: în
sistemul de gândire propus de Eliade, se pendulează între
mai multe “lumi”, mai multe nivele ontologice, care se
condiţionează şi evoluează sau involuează semantic. Dintre
toate, una singură este cea reală. Şi tocmai pe aceasta o
valorifică (o reînzestrează cu sens) Eliade: lumea
simbolică. Lumea de dincolo de materialitatea sensibilă pe
care încercăm – în zadar – să o supunem. Ca şi caz
particular al lui homo religiosus, Eliade şi-a continuat
căutarea momentului restaurator prin creaţie constantă,
izvorâtă dintr-o inepuizabilă sete a revelaţiei permanente –
o forţare a catharsisului prin asceză creativă.
1.7. Această creaţie nu poate fi decât organică –
împlinirea desăvârşită a propriei fiinţe. Primatul autenticităţii,
postulat de tânărul Eliade, stă sub semnul lui a
trăi tu însuţi şi a cunoaşte prin tine însuţi. Proclamarea
unei superiorităţi a autenticităţii în faţa originalităţii se
extrage din faptul că autenticitatea luminează drumul
întoarcerii la spontan şi originar, la puritatea gestului
primordial, revenire ce se subordonează neîncetatei
83