GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

sensul profund şi deci hermeneutic al reînvierii. Ea se
confundă cu însuşi actul noii creaţii. Încă o dată,
regenerarea şi modernizarea se confundă.” 23
1.6. Georges Dumézil afirma că Mircea Eliade “se
dovedeşte mereu a fi fost şi a fi rămas, înainte de toate, un
scriitor şi un poet.”
82
24 O părere întemeiată, dar care este oare
relevanţa acesteia când unele din temele literaturii lui
Mircea Eliade par exclusiv apanajul ficţiunii? În
Încercarea labirintului, Claude-Henri Rocquet îl
interoghează pe prozatorul român în privinţa credibilităţii
unor fapte şi acesta îi răspunde în următorii termeni: “cred
în realitatea experienţelor care ne fac să ieşim din timp şi
să ieşim din spaţiu (s.a.).” 25 Studiul Folclorul ca
instrument de cunoaştere dezvăluia (cu mulţi ani înainte,
în 1937) concepţia lui Mircea Eliade referitoare la
posibilitatea ca trupul omenesc să se sustragă gravitaţiei şi
sistemului de legi organice care îl guvernează. Fără nici o
ezitare, cercetătorul indica nucleul credinţelor din faza
etnografică, precum şi sensul adânc al folclorului: faptele
con-crete, nu creaţiile fantastice. Se vede că scriitorul
Mircea Eliade supunea concreteţea faptică unor delicate
procese de purificare; catalizatorul reacţiilor cathartice era,
evident, actul creaţiei. Pentru mit şi literatură, acelaşi
model exemplar: Realitatea arhetipică, normativă – de
mult uitată. Printre rosturile asumate de scriitor,
recuperarea unor date primare, pierdute undeva, în istorie.
Am crezut în necesitatea alcătuirii acestui tablou
pentru a putea trage câteva concluzii, care s-au detaşat deja
din comentariile expuse până aici. În primul rând, aceea că
Mircea Eliade a scris dintr-o pornire sau cerinţă ontică, a
scris nu pentru a-l satisface pe eruditul pe care-l întruchipa,
ci pe omul care caută, tulburat, şovăitor sau plin de
nădejde, ieşi-rea din labirint. Iar calea spre Realitate s-a
dovedit a fi creaţia. Aceasta a suplinit în chip fericit