GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

ferecată”, ce se deschide doar pentru cei familiarizaţi cu
meandrele interiorului prăfuit de timp.
“Biblioteca fusese cândva palatul unui duce obsedat,
către sfârşitul vieţii, de conspiratori. Aceasta, însă, se
întâmplase de mult. Acum, palatul adăpostea cea mai
preţioasă bibliotecă a oraşului, şi maniile ducelui îi
simplificaseră paza”
18
17 . Sugestia se limpezeşte parţial; se
întrevede imaginea, deocamdată estompată, a biblioteciilabirint,
menită a proteja până la capăt ceea ce cuprind
încăperile ei. Obsesia ducelui a creat o formă domestică a
labirintului lui Minos – spaţiul tentacular care trebuie să
ascundă, dar, pe de altă parte, să piardă un posibil intrus.
Un conspirator. Este toposul interzis oricărei tentative de
intruziune profană; este toposul sacralizat, atâta timp cât
alcătuieşte o ordine proprie.
Biblioteca, minuţios cercetată şi perfect cunoscută de
Cesare, îşi îndeplineşte dihotomia arhetipală: interzice
accesul unui neiniţiat (uşa masivă şi portarul Julius
conturează hotarul dintre lumi, pe care puţini îl pot depăşi)
şi, în acelaşi timp, dezvăluie adevăruri nebănuite,
înfricoşătoare. Nu întâmplător, “cea mai preţioasă
bibliotecă” ajunsese să desăvârşească spaţiul labirintic al
palatului ducal. În acest caz, între labirint şi bibliotecă
există o continuitate spirituală şi organică. Ambele
configurează embleme, pecetluiesc destine. Pedepsesc sau
revelează. Anihilează sau iluminează, prin intermediul
focului, agent distrugător şi purificator. Explozia de lumină
a acestuia conduce la orbirea lui Cesare – orbire senzorială
care va desfiinţa, ca revers spiritual, cecitatea minţii.
Dialectica primară ce animă aceste spaţii congruente se
reflectă în destinul celor care vor învăţa (sau nu) să vadă,
cu adevărat, lumina. Loc al epifaniilor, biblioteca-labirint
marchează politropic interferenţa dintre profan şi sacru.
Obligă la decodarea semnelor pe care le emite, într-o
dureroasă încleştare a conştientului şi subconştientului