GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

încă o clipă de viaţă şi a te adapta imperativelor ei. Singura
valoare pe care Mircea Eliade şi-o însuşise în Portugalia şi
care putea fi tranzacţionată în numele supravieţuirii era
biblioteca. O lume-pe-dos atrage schimbarea semnelor;
universul postbelic, fracţionat şi desemantizat, implică
transformarea polilor acceptaţi a priori în reversul lor:
biblioteca devine marfă de schimb, materie în dauna lui
spiritus. O monedă care con-cură la trecerea Styxului ca şi
clivaj istoric, un angajament al supravieţuirii. În cazul lui
Mircea Eliade, biblioteca-monedă i-a permis recâştigarea
sufletului; apele tulburi au fost depăşite, căci Parisul se va
dovedi un spaţiu al regăsirii.
Cele două experienţe ale pierderii constituie
reverberaţii ale înstrăinării de sine; exilul îşi punea
stigmatul asupra identităţii fiinţei. Biblioteca-absenţă este
căutarea unui topos central: acasă. Din punct de vedere
spaţial, şi biblioteca din Bucureşti aglutina o absenţă –
inutilă, devalorificată îndepărtare, din moment ce toposul
central îşi configurează structura în cadrul memoriei
afective a exilatului. Într-o scrisoare adresată familiei, la
19 iunie 1946, Eliade mărturiseşte: “Mă interesez atât de
mult de biblioteca mea pentru că este singura mea avere.
Aproape toate cărţile pe care le adunasem în Portugalia –
peste 1000 de volume – le-am vândut ca să pot veni şi trăi
aici. Biblioteca mea de la Oxford a ars în bombardament.
A scăpat numai o ladă de cărţi pe care o aveam la Londra
şi pe care am primit-o de curând” 20 .
Valenţele sacrificiale, regeneratoare şi întemeietoare,
vizualizate ficţional în Lumina ce se stinge sau eseistic în
Fragmentarium, vor fi redescoperite de Eliade pe plan
biografic. De data aceasta, teoretizarea şi ficţiunea vor
sparge bariera virtualităţii şi se vor constitui în eveniment
autentic. Devin o consecinţă dureroasă, vie, înăbuşitoare.
Sfâşie clipa, focalizează istoria pentru a confirma un
22