GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

cunoaşterea de sine va fi parte integrantă minimală a
cunoaşterii universale. Atinsă prin hermeneutică, ea îşi
pierde forţa acaparantă şi se “subţiază” ca virtualitate
dictatorială, datorită distanţei pe care procesul hermeneutic
onest o impune. Distanţarea hermeneutului sau
înţelepciunea senină a iniţiatului este, prin urmare, firul
călăuzitor: subconştientul îşi revelează tainele, se
dezvăluie într-o cădere continuă de măşti şi paravane
opace, cădere provocată de un laborios procedeu
hermeneutic, ce exclude empatia.
2.4. A descoperi o nouă lume înseamnă a instaura, în
acel topos, un alt mod de a concepe ordinea. Descifrarea
labirintului ori a subconştientului descoperă punerea-înordine
a excrescenţelor spaţiale şi a reminescenţelor psihomentale.
De aici se deduce conotaţia legiuitoare a
labirintului: dincolo de haosul arhitectural (aparent) de
nestăpânit, domneşte noua ordine. Faţă de cosmosul în
care se integrează fiinţa umană, ordinea labirintului este
alta. Relaţionarea cu lumea infernală, thanatică a fost astfel
direct înţeleasă – ca o concluzie limpede a datelor primare.
Noua ordine impusă de Minos, prin mijlocirea măiastră a
lui Dedal, survine din reprezentarea arhetipală a
coincidenţei contrariilor: este o ordine în dezordine, o
cosmicitate protejată în formă haotică. Chiar mai mult.
Privit din perspectiva semnificaţiilor sale universale,
labirintul ar putea fi conceput ca o reprezentare completă,
imagistică a ordinii cosmice. Şi aceasta deoarece spaţiul
labirintic sintetizează in nuce dialectica originară şi
universală a coincidenţei elementelor contrare: moarteviaţă,
profan-sacru, pierdere de sine-regăsire de sine,
ignoranţă-cunoaştere, haos-ordine. Sau margine-Centru.
Drumul prin labirint reface drumul spre Centru: sondezi
marginile, cercetezi atent contururile, studiezi circumferinţele,
pentru a identifica sâmburele central, esenţa.
13