GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

legate de funcţionalitatea subtextuală a discursului,
ontologia abordării, cromatica stilistică etc.
3.2. Încă de la prima lectură, se evidenţiază un
paralelism alveolar între articolele din periodice şi proza
lui Eliade; publicistica surprinde o stare, un impuls
imediat, un entuziasm al clipei captat în mişcarea energică
a creionului, în timp ce literatura transpune în artă un
imbold problematizant. Ca atare, spontaneitatea scriptică,
concizia denotativă şi efervescenţa ideatică specifice
articolului vor fi filtrate şi exorcizate prin mijlocirea
magică a imaginaţiei. Scenariile-motiv detectate atât în
proza, cât şi în publicistica lui Mircea Eliade permit
trasarea acestui paralelism primar; sunt scheme destul de
flexibile, de tipul “terorii istoriei”, unde sunt identificaţi
anumiţi agenţi (oprimatul şi oprimantul, intelectualul,
naivul etc.), anumite secvenţe de acţiuni (creaţia, ieşirea
din timp ş.a) şi anumite cadre (Centrul şi periferia,
labirintul ş.a.m.d.). În cazul analizei în curs, scenariulmotiv
este unul dintre vectorii esenţiali pentru a păstra
legătura dintre textele avute în vedere. Cu ajutorul acestui
concept, operant mai ales în stabilirea ierarhiei unor
motive, se fixează coordonatele oglindirii textuale. Nu
trebuie neglijat faptul că un astfel de scenariu-motiv, aşa
cum îl defineşte Umberto Eco
125
92 , este (şi) rezultatul unor
inferenţe din scenariile intertextuale; nici un text nu este
citit fără ca experienţa pe care a dobândit-o cititorul din
alte texte să nu îşi lase amprenta. Competenţa intertextuală
va fi un suport al hipercodificării şi va putea stabili
propriile scenarii. 93
Dincolo de funcţionalitatea şi mijloacele diferite de
abordare pe care le evocă publicistica şi literatura, la
Eliade se remarcă o serie întreagă de scenarii-motiv
comune, adevărate obsesii ale autorului, deghizate fie sub
forma discursului abrupt şi plin de nerv asertiv, fie sub